Burse - Fonduri mutuale

Conpet Ploieşti propune dividende totale cu 17% randament. Acţiunile urcă la un maxim istoric la bursă

Conpet Ploieşti propune dividende totale cu 17%...

Autor: Liviu Popescu

23.03.2017, 00:07 1170

Transportatorul naţional de ţiţei prin conducte şi căi ferate Conpet Ploieşti (COTE), inclus de pe 20 martie în in­dicele de referinţă BET, propune repartizarea unor di­vi­dende tradiţionale şi speciale care însumează 16,56 lei pe ac­ţiu­ne. La preţul unei acţiuni de dinainte de publicarea con­vo­catorului, de 98 de lei, rezultă un randament de 17%, cel mai ridicat din piaţă de până acum. Din dividendul tradiţional, adică cel din profitul pe 2016, ar rezulta un randament de 8%.

Însă rămâne de văzut dacă acţionarii, printre care cel majoritar, statul român prin Ministerul Energiei, cu 58,7%, vor aproba în aprilie repartizarea dividendelor speciale având în vedere că şi anul trecut Conpet Ploieşti a avut o decizie asemănătoare pe ordinea de zi, de repartizare a unor dividende speciale, care au generat o creştere puternică a acţiunilor, dar care ulterior a fost respinsă în AGA.

Acţiunile COTE au urcat ieri la maximul istoric de 111 lei, pentru prima oară peste pragul de 100 de lei, în creştere cu 14% faţă de şedinţa precedentă, fiind de altfel singurul emitent din cei 12 ai indicelui de referinţă BET care se apropie de limita de tranzacţionare de 15% a companiilor de pe segmentul principal.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO