Burse - Fonduri mutuale

Cum sa speculezi pe un fond mutual

Cum sa speculezi pe un fond mutual

Eugen Voicu, presedintele Certinvest

16.08.2006, 20:03 51

Administratorii fondurilor mutuale incep sadevina tot mai inventivi atunci cand vine vorba de plasamente, inincercarea de a obtine randamente cat mai mari, cu care sa iiatraga pe investitori.
Cel mai performant fond de la inceputul anului, Orizont -administrat de Certinvest -, cu o crestere de 8,4%, a realizat omare parte a castigului pe anul acesta nu de pe urma obligatiunilorin care este specializat, ci pe seama speculatiilor facute cuunitatile de investitii ale altor fonduri.
Fondul a speculat perioadele de crestere de pe Bursa cumparandunitati de fond la un alt fond mutual administrat de Certinvest,mai ales ca administratorii pot sti dinainte care va fi evolutiaacestuia.
Un investitor obisnuit nu poate insa face astfel de speculatii dincauza comisioanelor de rascumparare mari practicate de fondurile deactiuni pentru investitiile pe termen scurt.
Orizont are active in valoare de 1,6 milioane de lei (450.000 deeuro) din care plasamentele in alte fonduri au reprezentat inultimele luni 15-20%, in timp ce Intercapital are active de 27,2milioane de lei (7,7 milioane de euro).
Conform datelor Mediafax, Orizont a inregistrat de la inceputulanului o crestere de 8,4%, din care o crestere de 2,8% a fostrealizata intre 12 si 21 aprilie, iar 1,3% intre 5 si 11iulie.
Pe de alta parte, ca si cele mai multe dintre fondurile de actiuni,Intercapital a adus investitorilor o pierdere de 1,3%, printrecauze fiind si evolutia slaba a actiunilor cotate pe Bursa.Speculatiile pe titlurile fondurilor mutuale sunt investitii cucastig aproape sigur si perfect legale pe piata romaneasca, spredeosebire de majoritatea pietelor dezvoltate de capital, unde suntinterzise sau puternic reglementate.
Fondurile mutuale au pentru investitori avantajul ca valoarea decumparare si rascumparare a titlurilor dintr-o anumita zi estecalculata pe baza cotatiilor de la Bursa din urma cu doua zile,astfel ca evolutia fondului in urmatoarele doua zile este usor decalculat, cunoscand portofoliul fondului.
In lipsa unor prevederi legale, administratorii romani reusesc sase protejeze impotriva speculatorilor, care le pot afectaperformantele, stabilind comisioane mari pentru investitiile petermen scurt.
Fondul Orizont beneficiaza insa de o scutire de comision de lafondul Intercapital, conform prospectului de emisiune al acestuiadin urma, spre deosebire de un investitor obisnuit care trebuie saplateasca un comision de 3% pentru investitiile pe o perioada maiscurta de 90 de zile.
Motivul pentru care tranzactiile de acest fel sunt puternicreglementate pe pietele externe este ca acestea permit unuiinvestitor sa isi puna banii alaturi de ceilalti investitori dinfond doar atunci cand se inregistreaza castiguri, lasandu-i saimparta intre ei pierderile atunci cand piata scade.
"Investitiile Orizont in Intercapital nu au afectat semnificativperformantele acestuia din urma, data fiind diferenta considerabiladintre activele celor doua fonduri. Noi luptam pentru performantala toate categoriile de fonduri pe care le administram", a declaratEugen Voicu, presedintele Certinvest.
Societatea este detinuta de Fondul Romano-American de Investitii siadministra la finalul lunii iulie patru fonduri mutuale cu activein valoare de 40,3 milioane de lei (11,4 milioane de euro).
Un broker american de origine romana, Daniel Calugar, a fost deacord la inceputul acestui an sa plateasca o amenda de 153 demilioane de dolari in cadrul unei intelegeri cu Securities andExchange Commnision, echivalentul CNVM din SUA, dupa ce a fostacuzat ca a facut speculatii pe fondurile mutuale pe bazapreturilor de inchidere ale actiunilor de pe bursa. Pe piataromaneasca nu exista in prezent reglementari privind acest tip despeculatii, dar reprezentantii CNVM sustin ca urmeaza sa emitareglementari in acest sens.
"Aceasta situatie va fi clarificata prin modificarea Regulamentului15/2005", a declarat Ciprian Ene, purtatorul de cuvant al CNVM. Ela mai spus ca acordarea de comisioane preferentiale de rascumpararecatre unii dintre investitori nu contravine prevederilor legale invigoare atata timp cat aceste comisioane sunt inregistrate indocumentele fondului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO