Burse - Fonduri mutuale

Dupa Petromidia si SIF-uri, Bursa a suferit socul Petrom si Biofarm

15.03.2006, 00:00 20

Bursa a inregistrat ieri o noua cadere, sub efectul a doua informatii negative - profitul sub asteptari raportat de Petrom si stirea privind anularea contractului de priva-tizare a Biofarm - care au venit pe fondul negativ creat in ultima perioada in piata de scandalurile din jurul altor companii mari, precum SIF-urile si Rompetrol Rafinare.

Indicele BET a coborat ieri cu aproape 2,7%, ajungand la nivelul din prima parte a lunii ianuarie, cu o contributie semnificativa din partea actiunilor Petrom care au pierdut peste 5% dupa ce compania a raportat un profit net sub asteptari.

"Rezultatele Petrom au fost destul de mult sub asteptari, in opinia mea, si pe fondul celorlalte stiri negative din ultima perioada au influentat destul de mult piata. Trebuie avut in vedere ca Petrom este compania cu cea mai mare pondere in capitalizarea bursiera si are o influenta destul de mare asupra pietei. Daca anuntau niste rezultate extrem de bune, ar fi putut urca toata piata. Totusi, daca aceste rezultate ar fi venit pe un fond pozitiv, nu ar fi antrenat niste scaderi atat de mari in piata", a aratat Valerian Ionescu, directorul de operatiuni al societatii de brokeraj CA IB Securities.

Alti brokeri spun ca totusi profitul raportat de Petrom nu reprezinta neaparat o surpriza negativa, in conditiile in care era de asteptat ca rezultatele din ultimul trimestru sa fie mai slabe, iar o parte din profit sa fie transferat actionarului majoritar, compania austriaca OMV. Ei spun ca scaderile de ieri au venit in special pe fondul starii de nervozitate acumulata in piata.

"Nu cred ca rezultatele Petrom reprezinta neaparat principala cauza a scaderilor de ieri. Mai importanta e starea de nervozitate din randul investitorilor, care asteapta o calmare a situatiei la nivel politic", a declarat Adrian Simionescu, directorul Finans Securities.

"As spune ca informatia privind decizia juridica de anulare a contractului de privatizare a Biofarm a fost un factor determinant pentru ce s-a intamplat ieri, lansand un semnal negativ in piata, in conditiile in care tot mai multe societati fac obiectul unor litigii in care este implicat statul", a precizat Simionescu.

In aceste conditii, activitatea la Bursa se mentine destul de redusa, valoarea tranzactiilor fiind ieri de 12,5 mil. euro. Brokerii spun ca ordinele de cumparare sunt in continuare putine, si orice ordin de vanzare mai important poate pune presiune asupra preturilor.

Actiunile SIF Banat-CriSana au revenit ieri la tranzactionare cu o crestere de 2,2%. Desi presiunea puternica la cumparare din debutul sedintei a urcat cotatia acestora cu 6,6% pana la un maxim de 2,39 lei/actiune, pe parcursul sedintei entuziasmul investitorilor s-a mai temperat, inchiderea facandu-se la 2,29 lei/actiune. SIF Banat-Crisana este prima dintre societatile de investitii financiare care a anuntat ca intentioneaza sa realizeze o majorare de capital prin incorporarea profitului net obtinut anul trecut si distribuirea de actiuni gratuite. "Cred ca o astfel de propunere va fi sustinuta de actionari si vom avea surpriza intrunirii cvorumului necesar", a spus Adrian Simionescu.

Titlurile SIF Oltenia au pierdut ieri peste 5%, inchizand sedinta de tranzactionare la cotatia de 2,45 lei/actiune. Optimismul manifestat luni de investitori a fost de scurta durata, cele patru SIF-uri care au scazut ieri pierzand mai mult decat castigasera cu o zi in urma. Indicele BET-FI a pierdut ieri peste 3,8%, dupa ce castigase luni 2,15%. "Initiativa SIF Banat-Crisana de a da actiuni gratuite a dat un puseu de crestere si celorlalte, investitorii asteptandu-se ca si alte SIF-uri sa anunte initiative similare. Comentariile care au aparut ulterior cu privire la posibilitatea neintrunirii cvorumului au taiat elanul investitorilor", spune Simionescu.

Actiunile BAncii Transilvania nu au rezistat nici ele caderii de ieri din piata, inchizand sedinta de tranzactionare cu o depreciere de 0,7%. Totusi, titlurile Bancii Transilvania continua sa fie cele mai stabile din piata, cu oscilatii zilnice de sub 1%. "E drept ca titlurile Bancii Transilvania nu au scazut in aceasta perioada, dar daca ne uitam la prognozele analistilor pentru sfarsitul lunii martie, acestea ar trebui sa se apropie de 1,7 lei/actiune. Asadar, e corect sa credem ca pretul actual e sub ceea ce ar fi trebuit sa fie", considera Simionescu. Banca Transilvania este unul din putinii emitenti mari ale caror rezultate pe 2005 au confirmat asteptarile investitorilor.

Titlurile Broker Cluj au pierdut ieri 4,8%, atingand in finalul sedintei de tranzactionare cotatia de 3,8 lei/actiune. Brokerii spun ca aceasta scadere se leaga si de informatiile legate de anularea contractului de privatizare a Biofarm. "Stirile privind Biofarm au influentat evolutia de ieri a actiunilor Broker, avand in vedere ca societatea are o participatie importanta la Biofarm. Totusi, cred ca scaderea a fost mai puternica decat ar fi fost normal, fapt care s-a datorat si trendului general din piata", spune Adrian Simionescu. Conform ultimelor raportari disponibile, societatea de brokeraj detinea impreuna cu clientii circa 10% din actiunile Biofarm.

Actiunile grupului IT&C Flamingo International au castigat ieri 7,5%, fiind printre putinele titluri care au inregistrat ieri cresteri. Cotatia de inchidere a titlurilor Flamingo a fost ieri de 0,43 lei/actiune, apropiindu-se de maximul atins in acest an. Flamingo isi va majora capitalul social cu peste 9 milioane de euro, pentru a finanta fuziunea cu retailerul de electrocasnice Flanco. In acest scop, Flamingo va oferi actiuni spre subscriere la pretul de 0,437 lei/actiune detinatorilor de drepturi de subscriere. Drepturile de subscriere se vor tranzactiona la Bursa in perioada 27-31 martie, actionarii companiei avand posibilitatea sa vanda drepturile de subscriere altor investitori.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO