♦ La nivel semestrial compania are un profit de 106 mil. lei şi venituri de 6,7 mld. lei ♦ Acţiunile scad uşor.
Compania Electrica (simbol bursier EL), care distribuie, furnizează şi produce energie electrică şi la care statul român este cel mai important, a trecut pe profit în T2/2023, cu un rezultat net de 173 mil. lei faţă de o pierdere de 18 mil. lei în T2/2022 şi una de 67 mil. lei în primele trei luni ale lui 2023.
Veniturile operaţionale s-au majorat cu 20% la 3,2 mld. lei, din care 815 mil. lei sunt cele din subvenţii, adică cele de la bugetul de stat pentru compensarea diferenţelor dintre costurile de achiziţie din pieţe ale furnizorului şi preţurile plafonate facturate. Cheltuielile s-au majorat la nivel trimestrial cu 9% la 2,9 mld. lei.