Burse - Fonduri mutuale

Fondul Proprietatea şi-a bugetat un profit net de 570 mil.lei pentru 2013, mai mare cu 30%

Fondul Proprietatea şi-a bugetat un profit net de 570...

Autor: Roxana Pricop

24.10.2012, 11:44 605

Fondul Proprietatea, administrat de Franklin Templeton, estimează că în 2013 va înregistra un profit net de 570,4 milioane de lei, în creştere cu 29% faţă de rezultatul bugetat pentru acest an, potrivit documentaţiei publicate de fond.

Bugetul urmează să fi aprobat de acţionarii fondului în Adunarea Generală din 23 noiembrie.

Veniturile fondului ar urma să atingă nivelul de 660,2 milioane de lei anul viitor, în creştere cu 25% faţă de bugetul pe 2012, iar cheltuielile ar urma să crească cu 12% până la 76 milioane de lei.

Fondul a încheiat primele nouă luni din an cu profit de 574,5 milioane de lei obţinut în principal din dividendele încasate de la companiile la care deţine participaţii.

Acţiunile Fondului Proprietatea au deschis şedinţa de tranzacţionare de azi în stagnare. Un titlu FP se tranzacţionează la un preţ de 0,525 lei. Valoarea fondului pe bursă este de 7,233 miliarde de lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO