Burse - Fonduri mutuale

Hidroelectrica la S1/2023: cheltuielile cu angajaţii au crescut cu aproape 100 mil. lei, sau 32% faţă de perioada similară din 2022. Valoarea energiei achiziţionate, avans de peste 200%. Cheltuielile cu apa uzinată, plus 56%

Hidroelectrica la S1/2023: cheltuielile cu angajaţii au...

Autor: Eduard Ivanovici

18.08.2023, 07:24 1501

Producătorul de energie electrică Hidroelectrica (H2O) a înregistrat în primele şase luni din an un total de 364 de milioane de lei privind cheltu­ielile operaţionale cu beneficiile angajaţilor, în creştere cu 32% de la nivelul de 275 de milioane de lei din S1/2022.

„Această creştere reflectă majo­rările salariale rezultate din negocie­rile avute cu sindicatul salariaţilor pe fondul unei inflaţii cu două cifre înregistrate la finalul anului 2022, dar şi creşterea numărului efectiv de salariaţi ai grupului“, scriu repre­zentanţii Hidro.

Numărul de angajaţi a urcat cu 2% an/an, de la 3.442 la 3.503, reiese din primul raport financiar publicat de companie la Bursa de Valori Bucureşti.

Pe de altă parte, creşterea de 153% a cheltuielilor de transport şi distribuţie energie electrică, la 503 mi­lioane de lei în perioada de şase luni încheiată la 30 iunie 2023, de la 199 mil. lei în S1/2022, se datorează evoluţiei cantităţilor livrate pe porto­foliul de furnizare şi tarifelor regle­mentate. Valoarea energiei achizi­ţionate s-a majorat cu 221% în S1/2023 la 215 milioane de lei, de la 67 milioane în perioada similară de anul trecut, pe fondul necesitaţii de a asigura un nivel de hedging care să permită dez­voltarea portofoliului de furnizare al companiei în confor­mitate cu stra­tegia asumată, se arată în raportul semestrial.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO