Burse - Fonduri mutuale

Ministrul pentru Energie: Nu vom mai lista la bursă alte companii de stat, în afară celor programate

Ministrul pentru Energie: Nu vom mai lista la bursă alte...

Autor: Carol Dan

23.09.2013, 11:27 775

"Nu mai scoatem acţiuni ale altor companii la bursă, cu excepţia celor programate pentru anul viitor, adică Electrica, Hidroelectrica şi complexele energetice Oltenia şi Hunedoara", a afirmat Niţă într-o conferinţă de presă.

Listările la bursă ale acestor companii, precum şi ale altora, tot controlate de stat, au fost asumate de Guvern faţă de Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Comisia Europeană.

În acest an statul a scos pe piaţa de capital compania Transgaz Mediaş (TGN), printr-o oferă publică secundară, şi a listat Nuclearelectrica, prin ofertă publică iniţială. Până la sfârşitul anului va fi listat la bursă, prin ofertă publică iniţială, şi producătorul de gaze Romgaz Mediaş.

Listările la bursă ale unor pachete minoritare de acţiuni ale statului la companii energetice au fost amânate de mai multe ori în ultimii ani.

Listarea la bursă a Nuclearelectrica prin ofertă iniţială la Bursa de Valori Bucureşti a fost prima operaţiune de acest fel din ultimii şase ani. Compania a vândut 10% din acţiuni, pentru 281,8 milioane lei (63 milioane euro), suma minimă vizată prin această operaţiune.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO