Burse - Fonduri mutuale

OMV Petrom doreşte să acorde un dividend de cel puţin 30% din profitul realizat anul acesta

Rareş Nilaş

Rareş Nilaş

Autor: Dan Grigore Ivan

21.09.2016, 00:05 497

Reprezentanţii OMV Petrom (SNP) au anunţat printr-un comunicat pe bursă că intenţionează, dacă nimic nepre­văzut nu intervine, să acorde un divi­dend în valoare de minimum 30% din profitul net al companiei petroliere în 2016.

După anunţul de ieri, acţiunile SNP s-au apreciat cu 1,2%, în urma de­rulării a 169 de tranzacţii, cu o valoare cumulată de 0,151 milioane lei. „Trans­mite un semnal către acţionari în ideea de a îşi face calculele pentru a investi sau dezinvesti în acţiunile Petrom. Nu îmi aduc aminte să se mai fi întâmplat ca în septembrie să se comunice politica de dividend“, a spus Rareş Nilaş, consultant pieţe de capital.

„E un lucru pozitiv. Ar fi de dorit ca toate companiile să facă lucrul acesta. Să stabilească o politică de dividende de la începutul anului financiar în curs prin care acţio­narii să se poată orienta, care sunt acţiunile care vor da dividende, în ce cuantum, şi mai ales pentru inves­titorii pasivi care urmăresc dividende şi acţiuni cu un grad de risc mai scăzut, să se poată orienta în piaţă. Predictabilitatea asta scade riscul investiţional. Mai ales că în momentul de faţă multă lume caută plasamente cu dividend, având în vedere scăderea puternică a dobân­zilor bancare“, a completat Nilaş.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO