One United Properties, dezvoltator imobiliar controlat de antreprenorii Victor Căpitanu şi Andrei Diaconescu, ar urma să vină la Bursa de la Bucureşti la începutul lunii iunie din 2021 printr-o ofertă de acţiuni în urma căreia cei doi antreprenori vor vinde pachete minoritare din companie.
Astfel, Bursa de la Bucureşti ar putea pune capăt în vara acestui an unei perioadă de secetă de mari listări care persistă de trei ani, adică de la intrarea la tranzacţionare a cramei Purcari din februarie 2018.
Compania a început deja road show-ul cu investitorii chiar din această săptămână iar în prezent lucrează la prospectul pentru oferta publică iniţială de listare (IPO), potrivit lui Victor Căpitanu, cofondator al One United Properties. „Piaţa de capital din România are potenţial de creştere“, spune Căpitanu pentru agenţia americană de ştiri Bloomberg. „Vrem să contribuim la dezvoltarea unei pieţe puternice şi sustenabile.“