Burse - Fonduri mutuale

Petromidia a facut jumatate din piata

01.04.2005, 00:00 16

Actiunile Rompetrol Rafinare (Petromidia) au castigat ieri peste 11% o data cu revenirea la tranzactionare. Cu aceste titluri s-au derulat operatiuni de peste 109,9 mld. lei (2,9 mil. euro), aproape jumatate din valoarea totala a tranzactiilor de la Bursa.



Asa cum anticipau unii brokeri, informatiile privind anchetarea de catre Parchet a unor membri importanti din conducerea  companiei nu au afectat, cel putin pe moment, cursul actiunilor Petromidia. Inca de la deschidere, actiunile au fost cotate in crestere cu peste 9% fata de pretul de inchidere anterior. Pe parcursul sedintei, cursul actiunilor a urcat pana la un nivel maxim de 910 lei/actiune, inchiderea facandu-se la 903 lei/actiune. "Din punctul de vedere al analizei fundamentale Rompetrol Rafinare  sta bine si merita chiar un pret mai ridicat ca acesta, in conditiile in care patronatul societatii nu ar fi fost anchetat de Parchet. Dar in acest context este posibil ca pe termen scurt cursul actiunilor sa fie afectat de alte eventuale informatii negative care ar putea aparea pe masura ce se deruleaza ancheta", este de parere Valentin Ionescu, directorul de operatiuni al societatii de brokeraj Euro Invest Vision.



Piata per ansamblu a continuat sa mai recupereze din pierderile inregistrate in ultimele saptamani. Indicii BET si BET-C au mai urcat cu 4 - 5%, dar BET-FI a pierdut 0,2% din cauza scaderilor inregistrate de actiunile SIF Moldova si Transilvania. Scaderea SIF-urilor s-a facut pe finalul sedintei



"Pentru perioada imediat urmatoare, ma astept la o asezare a pietei, in conditiile in care corectia inregistrata de Bursa a fost mai drastica decat ar fi trebuit, investitorii care au intrat in panica contribuind la scaderea mai mare a pietei", a precizat Ionescu.



O apreciere importanta ieri au inregistrat si actiunile BRD, care au castigat 9,3% la nivelul pretului de inchidere. Ultima tranzactie cu aceste titluri s-a perfectat la pretul de 48.100 lei/actiune. Lichiditatea actiunilor nu a fost insa ridicata, titlurile BRD facand obiectul unor transferuri de 11,5 mld. lei (0,3 mil. euro).



Actiunile Antibiotice au facut din nou obiectul unei tranzactii speciale, derulata de aceasta data la 7.300 lei/actiune, peste pretul la care titlurile au fost tranzactionate in piata. Valoarea operatiunii a fost de 2,7 mld. lei (73.000 de euro). Ultimul transfer din piata s-a realizat la 6.400 lei/actiune.



O alta tranzactie speciala a implicat actiunile Policolor, in acest caz transferul realizandu-se la 9.000 lei/actiune, sub preturile din piata. Valoarea tranzactiei a fost de 2,8 mld. lei (76.000 de euro). La inchidere, actiunile Policolor au fost cotate la 10.600 lei/actiune, in crestere cu 6%, in conditiile unei lichiditati foarte reduse in piata.



 



CNVM va raporta Parchetului



Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie si Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare au semnat ieri un protocol de colaborare care prevede schimbul de informatii, documente referitoare la persoane fizice sau firme. CNVM va sesiza Parchetul cand constata existenta unor date sau indicii in legatura cu pregatirea sau comiterea unor fapte prevazute de lege. De asemenea, CNVM va acorda sprijin si asistenta de specialitate pentru obtinerea sau conservarea probelor si a mijloacelor de proba necesare Parchetului.



 



Piata RASDAQ



Cel mai mare rulaj al sedintei de tranzactionare de ieri de pe RASDAQ l-au realizat titlurile societatii Generalcom Bucuresti, cu transferuri totale in valoare de 9 miliarde de lei (245.000 de euro).



Titlurile Generalcom au constituit obiectul a doua tranzactii mari, prin intermediul carora s-au transferat aproape 3,8% din actiunile societatii. Ambele tranzactii s-au realizat la pretul de 16.000 lei/actiune, cotatia ramanand practic neschimbata fata de sedinta precedenta. La acest pret, capitalizarea bursiera a societatii este de aproape 6,6 milioane de euro.



Societatea Generalcom are ca obiect de activitate comertul cu amanuntul in magazine specializate. Principalii actionari ai societatii sunt Iberestate International Holding, cu 33,3% din actiuni, si Alain Bonte, care detine 33% din actiuni.



Un rulaj important au realizat ieri si actiunile producatorului de electrozi Ductil Buzau, ale caror transferuri au insumat 3,6 miliarde de lei (98.000 de euro). Pretul de tranzactionare a variat intre un nivel minim de 8.000 lei/actiune si un nivel maxim de 8.200 lei/actiune, inregistrandu-se o apreciere de 0,1% la nivelul pretului mediu. Cel mai mare actionar al societatii este FRO SRL, care detine peste 70% din capitalul social. Fondul de investitii Broadhurst are, la randul sau, o participatie de 11,7% la societatea buzoiana.



O tranzactie importanta s-a realizat ieri si cu actiunile producatorului de farmaceutice Sintofarm Bucuresti, valoarea acestei tranzactii depasind 1 miliard de lei (27.000 de euro). Pachetul transferat reprezinta 4% din actiunile societatii, pretul de tranzactionare fiind de 23.000 lei/actiune, in crestere cu 11,6% fata de sedinta precedenta. La acest pret, capitalizarea societatii este de 0,7 milioane de euro.



La categoria I, cele mai tranzactionate au fost actiunile operatorului portuar Socep Constanta, care au realizat operatiuni in valoare de aproape 1,5 miliarde de lei (40.000 de euro). Pretul de inchidere a coborat usor comparativ cu sedinta trecuta, fiind stabilit la 3.700 lei/actiune. Deprecierea inregistrata este de 0,8%.



La categoria a doua, cel mai mare rulaj l-au avut titlurile Elpreco Craiova, cu tranzactii in valoare de 540 de milioane de lei (14.700 de euro). Pretul de tranzactionare a coborat cu 2,5% comparativ cu sedinta anterioara, inchizand la 585.000 lei/actiune.



Valoarea totala a tranzactiilor derulate ieri pe piata a fost de 26,5 miliarde de lei (720 de milioane de euro), mentinandu-se in continuare sub media inregistrata in primele luni ale anului.



catalin.ciocan@zf.ro ; andrei.chirileasa@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO