Burse - Fonduri mutuale

Pieţele externe şi criza politică trag în jos acţiunile de pe Bursă

Pieţele externe şi criza politică trag în jos acţiunile de pe Bursă

Autor: Stefan Musgociu

09.07.2012, 00:06 377

Săptămâna aceasta investitorii de pe Bursă vor urmări cu interes atât evoluţia evenimentelor de pe scena politică locală, cât şi contextul general de pe pieţele externe care în ultimele zile a cântărit tot mai mult în evoluţia bursei locale.

După închiderea şedinţei de vineri de la Bursă, acţiunile europene şi-au accelerat scăderea, până la aproape 2% pe indicii pieţelor din Germania şi Franţa şi la 3% în cazul bursei din Spania, astfel că este posibil ca investitorii de la Bucureşti să reacţioneze negativ în prima zi a săptămânii. Scăderile de pe plan extern au fost alimentate de apariţia unor date macroeconomice slabe şi de majorarea randamentelor la obigaţiunile emise de statele îndatorate din zona euro. Bursa de la Bucureşti a scăzut uşor vineri, cu 0,1%, într-o piaţă liniştită şi în care cei mai mulţi investitori au continuat să lipsească de la tranzacţionare în aşteptarea votului din Parlament pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.

Spre deosebire de jucătorii de pe piaţa interbancară, unde cursul de schimb leu/euro a urcat la un nou maxim istoric, de 4,4500 lei/euro, investitorii de la BVB nu au mai reacţionat la tensiunile politice, ci au preferat să aştepte rezultatul votului din Parlament şi abia apoi vor stabili ce poziţii vor lua.

Dezbaterea şi votul din Parlament au început după închiderea pieţei principale a Bursei.

La închidere, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,0,59%, în timp ce titlurile companiilor din sectorul energetic menţineau indicele BET-NG în imediata apropiere a nivelului de la finalul şedinţei de joi.

În acelaşi timp, acţiunile celor cinci SIF-uri şi titlurile Fondului Proprietatea (FP) plasau indicele BET-FI cu 0,47% sub ziua precedentă.

Indicele extins al Bursei BET-XT a scăzut cu 0,58%. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Totodată, noul indice al BVB BET-BK a coborât cu 0,93%. BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS).

Investitorii au transferat în total acţiuni de doar 9,7 milioane lei (2,1 milioane euro), valoare cu 38% sub rulajul şedinţei precedente, de 15,7 milioane lei (3,5 milioane euro).

Aproape două treimi din lichiditate au fost asigurate de acţiunile Fondului Proprietatea, care au consemnat operaţiuni de 6,2 milioane lei. Cea mai mare parte a rulajului a fost asigurată de un deal în valoare de 4,6 milioane lei. Tranzacţia negociată a fost realizată la 0,46 lei, cu 0,22% sub închiderea de joi. La acelaşi preţ au încheiat titlurile şi pe piaţa principală.

Pe piaţa Rasdaq investitorii au transferat acţiuni de 4,6 milioane lei, valoare de aproape două ori peste rulajul de joi, de 2,4 milioane lei.

Lichiditatea a fost asigurată în proporţie de 66% de un deal cu aproape 26% din acţiunile firmei de construcţii de drumuri Inscut Bucureşti, în valoare de 3 milioane lei. Deal-ul a fost realizat la preţul de 9 lei, cu 24,14% peste cotaţia precedentă.

Evenimente importante săptămâna trecută

  • Acţionarii SIF Muntenia s-au întrunit în AGA pentru a discuta printre altele revocarea membrilor Comitetului Reprezentanţilor şi alegerea de noi membri, dar şi distribuirea de dividende.

  • Moody's a retrogradat ratingul de credit al Transelectrica în categoria speculativă (junk - n. red.). Ratingul Transelectrica a fost coborât de agenţie cu o treaptă, de la Baa3 la Ba1, iar calificativele au fost puse sub supraveghere pentru eventuale noi reduceri.

  • CNVM a majorat amenzile maxime pentru încălcarea legislaţiei bursiere, acestea crescând de până la de zece ori în cazul persoanelor fizice şi pot ajunge la 500.000 de lei (112.000 de euro).

Evenimente de urmărit săptămâna aceasta

  • Ştirile de pe scena politică, care în ultima săptămână au influenţat negativ cotaţiile de pe Bursă şi au condus la o reducere a lichidităţii, în condiţiile în care investitorii au preferat să aştepte deznodământul suspendării preşedintelui.

  • Acţiunile SIF Muntenia (SIF4), în contextul adunării generale care a avut loc recent şi care ar putea conduce la schimbări importante în cadrul conducerii societăţii.

  • Acţiunile OMV Petrom (SNP) după ce fondurile de investiţii administrate de americanii de la Templeton au cumpărat pachete importante de titluri ale companiei petroliere în ultima perioadă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO