Burse - Fonduri mutuale

Romnav Brăila vrea să atragă de pe bursă şi de la bănci 4 mil. euro pentru investiţii

Romnav Brăila vrea să atragă de pe bursă şi de la...

Autor: Radu Bostan

28.08.2015, 00:00 513
Romnav Brăila (simbol bursier BRNA), companie de transport fluvial cu capitalizarea de 10,8 mil. lei pe AeRO, vrea să atragă de pe piaţa de capital şi de la bănci suma de 4 mil. euro (17 mil. lei) pentru a finanţa un plan de investiţii, solicitându-le acţionarilor aprobarea de a garanta eventuale credite cu active. Compania le mai cere acţionarilor şi să stabilească o destinaţie pentru profitul realizat în ultimii doi ani, suma cumulată ridicându-se la circa 2 mil. lei. Dacă întreaga sumă ar merge către dividende, compania ar distribui atunci 0,96 lei/acţiune, dividendele aducând un randament de 19% raportat la preţul actual al titlurilor BRNA. Acţiunile foarte ilichide ale Romnav au crescut de la începutul anului cu 66%. Transportatorul fluvial a avut în primul semestru afaceri de 16,1 mil. lei, mai mari cu 70% faţă de anul trecut, şi a trecut pe profit, încheind cu un câştig de 1,9 mil. lei. Compania este controlată şi condusă de Gheorghe Antistescu, care are aproape 80% din acţiuni. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO