Burse - Fonduri mutuale

SIF-urile şi FP au crescut pentru prima dată în ultimele opt şedinţe

Autor: Stefan Musgociu - Mediafax

20.02.2011, 23:50 25

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a crescut vineri cu 0,82%, iaracţiunile Fondului Proprietatea (FP) au câştigat 2,67%, după ce înprecedentele şapte şedinţe au scăzut cumulat cu 7,9%.

În prima oră a şedinţei, oferta de titluri FP a depăşit cerereade peste două ori, astfel că preţul acestor acţiuni a scăzut cu 3%.Ulterior, presiunea la vânzare s-a diminuat, odată cu realizarea apatru tranzacţii negociate în valoare de 25,2 milioane lei (5,9milioane euro).

"Un vânzător mare a pus presiune pe vânzare în ultimele şedinţe,iar vineri acesta a terminat ce avea de vândut. Acest lucru se vededin volumele destul de mari din deal-uri, dar şi cele de pe spot(piaţa principală - n.r.)", a declarat Adrian Tod, directorul detranzacţionare al Rombell Securities. Cea mai recentă operaţiune cuacţiunile Fondului a fost realizată la 0,595 lei, preţ cu 2,67%peste referinţă. Transferurile de pe piaţa principală au însumat28,35 milioane lei (6,6 milioane euro). Cumulat cu deal-urile,acţiunile FP au avut un rulaj total de 53,61 milioane lei (12,6milioane euro).

Tod crede că preţul acţiunilor FP ar putea reveni uşor pestepragul psihologic de 0,6 lei/titlu, după ce presiunea la vânzares-a redus.

"Totuşi, încă sunt multe acţiuni distribuite în piaţă la preţurimici, iar pentru ca titlurile să crească mai mult cred că estenevoie de intrarea la cumpărare a unui jucător mare", a adăugatbrokerul.

Spre deosebire de titlurile FP, restul acţiunilor din piaţă auînregistrat variaţii uşoare, însă pe volume foarte reduse detranzacţionare.

Ultimele operaţiuni cu cele mai lichide zece titluri, analizatede indicele BET, au fost realizate la preţuri în medie cu 0,7% maimari, iar acţiunile celor cinci societăţi de investiţii financiare(SIF) au dus indicele BET-FI cu 2,1% peste nivelul de joi.

În acelaşi timp, titlurile companiilor din sectorul energetic,urmărite de indicele BET-NG, au urcat în medie cu 1,08%.

Astfel, indicele extins al bursei, BET-XT, care sintetizeazăevoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusivSIF-urile, a închis cu 1,12% peste nivelul de joi.

Rulajul pieţei acţiunilor, de 60,85 milioane lei ( 14,3 milioaneeuro), a fost cu 40% mai mare decât valoarea cumulată aoperaţiunilor de joi, 43,5 milioane lei (10,2 milioane euro).

În top trei cele mai tranzacţionate titluri de la BVB s-auclasat, după Fondul Proprietatea, acţiunile Banca Transilvania(TLV) şi SIF Oltenia (SIF5), însă valoarea transferurilor abia adepăşit un milion de lei.

Ultima tranzacţie cu titlurile băncii s-a încheiat la un preţ de1,403 lei, cu 0,36% peste referinţă, iar cotaţia societăţii deinvestiţii a crescut cu 1,72%, la 1,337 lei.

Pe piaţa Rasdaq, operaţiunile au cumulat 484.000 lei, sumă depeste zece ori mai redusă decât rulajul de joi, de 5,2 milioanelei.

Acţiunile Argus Constanţa (UARG) au înregistrat cea mai marelichiditate de pe acest segment, de 179.000 lei. Ultimul schimb cuaceste titluri a fost perfectat la 2,1 lei, preţ similar cu cel dereferinţă.

La închiderea sesiunii de la Bucureşti, bursele vest-europeneafişau evoluţii mixte.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO