Burse - Fonduri mutuale

Statul vinde în acest an pe Bursă acţiuni de peste un miliard de euro

Statul vinde în acest an pe Bursă acţiuni de peste un miliard de euro

Autor: Andrei Chirileasa, Carol Dan

09.01.2011, 23:53 31

Statul mai pregăteşte şi vânzarea a 9,84% din acţiunile OMVPetrom, fără a preciza încă momentul ofertei. Vânzarea celor patrupachete de acţiuni ar putea aduce Ministerului Economiei peste unmiliard de euro, luând în calcul preţurile la care setranzacţionează în prezent pe Bursă Transgaz, Transelectrica şiPetrom şi evaluările analiştilor pentru Romgaz, companie aflată înportofoliul Fondului Proprietatea.

Calendarul ofertelor publice se regăseşte într-un document alGuvernului, citat de Mediafax. Vânzarea acestor pachete a fostaprobată de Guvern încă de anul trecut (în mai s-a aprobat vânzareaa 9,84% din Petrom, iar în septembrie s-au aprobat vânzărilecelorlalte trei pachete).

Ofertele vin după ce titlurile companiilor din sectorulenergetic au înregistrat creşteri semnificative în ultimul an, iarpreţurile acţiunilor au ajuns la niveluri superioare celor obţinutede stat în 2006 şi 2007 când a vândut pe Bursă 10% dinTranselectrica şi 10% din Transgaz.

De exemplu, acţiunile Transgaz Mediaş (TGN) au crescut în 2010cu 74% fiind printre cele mai performante de pe Bursă, preţul fiindîn prezent de 280 de lei, cu 45% peste preţul la care s-a derulatIPO-ul din decembrie 2007. La acest preţ, statul poate încasa 495mil. lei (116 mil. euro) pentru 15% din companie. În 2007, statul aîncasat 226 mil. lei (63 mil. euro, la cursul de atunci) pentru 10%din companie.

Şi acţiunile Transelectrica (TEL) au crescut puternic, mai alesdupă ce Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) aaprobat creşterea tarifului de transport al energiei electrice cu10,4% de la 1 ianuarie 2011, peste aşteptările pieţei.

Decizia, care va avea ca efect creşterea profitului companiei,ar putea avea legătură şi cu încercarea statului de a obţine unpreţ cât mai bun din vânzarea titlurilor Transelectrica. Preţulacţiunilor este în prezent de aproape 22 de lei, cu 30% pestepreţul din oferta publică iniţială derulată în august 2006. Ofertasecundară de la Transelectrica, care s-ar ridica la peste 56 mil.euro, este programată pentru luna iunie şi ar putea fi primulindiciu real privind interesul investitorilor străini faţă decompaniile din energie deţinute de stat. Un eventual eşec alacestei oferte ar putea determina Ministerul Economiei să-şiregândească strategia.

Oferta de vânzare a 9,84% din OMV Petrom (SNP) este în acestmoment cea mai avansată, având în vedere că Ministerul Economiei aselectat deja casa de avocatură Boştină şi Asociaţii pentruconsultanţă juridică în vederea selectării intermediarului, iarcaietul de sarcini ar putea fi publicat într-o lună.

Statul este presat să vândă o parte din pachetul de 20,1% dinPetrom, întrucât grupul austriac OMV, acţionarul majoritar alcompaniei, intenţionează să deruleze o majorare de capital de circa600 milioane de euro, care a fost aprobată încă din aprilie 2010.

Austriecii au acceptat să aştepte ca statul să vândă un pachetde acţiuni pentru a folosi o parte din bani ca să participe lamajorare.

Preţul acţiunilor Petrom este în prezent de 0,35 de lei, după cea crescut cu peste 40% de la începutul lui 2010. La acest preţ,statul ar încasa circa 458 mil. euro, însă surse din piaţă afirmăcă Ministerul Economiei nu este dispus să vândă sub 0,4 lei.

Oferta publică iniţială pentru vânzarea a 15% din Romgaz esteprogramată pentru finalul anului, însă specialiştii din piaţăsusţin că pregătirea acesteia ar putea dura cel puţin un an, dinmomentul selectării intermediarului, din cauză că producătorul degaze nu este listat.

Astfel, este puţin probabil ca oferta să fie gata în acest an,intermediarul nefiind încă selectat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO