Tradeville: Cred că spre finele anului indicele BET va urca la 8.500 de puncte, plus 7-8%

4 oct 2017 Autor: Liviu Popescu

În prima parte a anului viitor indicele BET ar putea avansa chiar mai mult în contextul apropierii perioadei de fixare a dividendelor.

Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct al Tradeville, casă de brokeraj pe locul şapte anul acesta în funcţie de valoarea tranzacţionată, consideră că indicele de referinţă BET ar putea urca până la finele acestui an până la 8.500 de puncte, un avans de 7-8% faţă de nivelul din prezent. În prima parte a anului viitor indicele BET ar putea avansa chiar mai mult în contextul apropierii perioadei de fixare a dividendelor. „Îndreptându-ne spre perioa­dele în care se fixează dividendele, în prima parte a anului indicele BET ar trebui să urce. Iar acest lucru ţinând cont că randamentele dividendelor plătite de unele companii mari ţin să fie formate din două cifre“, spune Ovidiu Dumitrescu într-un interviu acordat Bursei de Valori Bucureşti. Indicele BET afişa ieri o valoare de 7.903 punct la ora 15:00, în urcare cu 0,1% faţă de şedinţa precedentă. La ora redactării acestei ştiri cele mai bune evoluţii din rândul celor 13 companii ale indicelui se găseau la Romgaz (0,97%), BRD (0,64%) şi Conpet Ploieşti (0,48%).

Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) - vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 04.10.2017

 

Cuvinte cheie:
bet
, urcare
, puncte
, indicele bet
, tranzactionare
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide