Business Hi-Tech

AIG are OK pentru achizitia celui mai mare operator de telefonie fixa din Bulgaria

30.07.2007, 17:48 15

Comisia Europeana a aprobat saptamana trecuta preluarea de catre AIG Capital Partners a operatorului de telefonie fixa BTC (Bulgarian Telecommunications Company), scrie presa internationala. Tranzactia nu va obstructiona semnificativ competitia in zona, a precizat un oficial al Uniunii Europene, adaugand ca AIG Capital Partners, divizia de investitii a companiei americane de asigurari AIG, nu desfasoara in prezent activitati pe sectorul telecom din Europa, iar BTC opereaza numai pe acest segment, ceea ce inseamna ca activitatile celor doua companii nu se vor suprapune. In luna mai a acestui an, AIG a fost de acord sa cumpere pana la 90% din BTC, participatie ce include pachetul majoritar de 65% detinut de Viva Ventures, care apartine fondului de investitii american Advent. AIG va plati 1,66 mld. dolari (1,23 mld. euro) pentru intregul pachet de actiuni, dintre care 1,08 mld. dolari (806.572 euro) vor reveni Viva Ventures. AIG Capital Partners detine si compania romaneasca de servicii de televiziune digitala Digital Cable Systems (detinatorul serviciului de televiziune prin satelit Max TV).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO