Andrew Weld-Moore, head of digital business al Facebook pentru Europa Centrală şi de Est: Companiile din România sunt conectate la 65 de milioane de oameni la nivel global

14 iun 2018 Ziarul Financiar

Andrew Weld-Moore, head of digital business pentru Europa Centrală şi de Est al Facebook

Companiile din România sunt conectate la nivel global, prin intermediul Facebook, cu 65 de milioane de oameni, a declarat Andrew Weld-Moore, head of digital business pentru Europa Centrală şi de Est în cadrul reţelei sociale americane.

“Sunt 65 de milioane de oameni care sunt conectaţi la afacerile din România”, a spus Weld-Moore în cadrul unei prezentări care a pus accent pe abilitatea platformei de a expune companiile unei audienţe globale. El a oferit mai multe exemple de companii care s-au extins pe plan global folosindu-se de reţeaua Facebook şi de capacitatea platformei de a livra mesajele către audienţe selectate la nivel de oraşe şi de domenii de interes.

Pe de altă parte şi 70% din oamenii din România care au cont pe Facebook sunt expuşi la cel puţin o companie dintr-o altă ţară, a spus el. Un exemplu sunt de exemplu persoanele care citesc ştiri şi urmăresc un publisher dintr-o altă ţară.

“Cu Facebook te conectezi la oamenii potriviţi şi duci afacerea în faţa unei audienţe globale”, a pledat Weld-Moore. La nivel global există 70 de milioane de conturi Facebook deschise de companii şi 25 de milioane de conturi business pe Instragram - reţeaua socială concentrată pe imagini deţinută de gigantul american.
 

 
Cuvinte cheie:
facebook
, companii
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide