Business Hi-Tech

Asbis România, filiala locală a distribuitorului IT&C din Cipru, creştere a cifrei de afaceri de 20% în 2023, de la 50,03 mil. dolari în 2022, la 61,63 mil. dolari. Alexandru Stoinea, general manager, Asbis România: În acest an, principalele direcţii vor fi extinderea capacităţii logistice, consolidarea echipei locale, dezvoltarea noilor linii de business şi a celor deja existente

Alexandru Stoinea, General Manager ASBIS România.

Alexandru Stoinea, General Manager ASBIS România.

Autor: Alexandra Cepăreanu

20.03.2024, 14:58 81

Asbis România, subsidiara locală a ASBIS din Cipru, dezvoltator şi furnizor de produse, soluţii şi servicii din domeniul TIC şi IoT pentru pieţele din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (EMEA), a înregistrat o creştere a cifrei de afaceri de 20% la finalul anului 2023, ajungând astfel de la 50,03 mil. dolari în 2022, la 61,63 milioane dolari, au transmis reprezentanţii companiei printr-un comunicat. România este prezentă în Top 10 Ţări ale grupului ASBIS, din punct de vedere al veniturilor obţinute în anul 2023.

„Pentru România este o performanţă deosebită faptul că în 2023 am fost o prezenţă constantă în topul întregului Grup, din perspectiva veniturilor realizate. La final de 2023 România s-a clasat tot pe locul 10, conform veniturilor înregistrate, cu o creştere a cifrei de afaceri de 20%, de la 50.03 mil. dolari în 2022, la 61,63 milioane dolari. Prin proiectele Diviziei VAD, alături de cele de Volume Distribution şi Consumer, am reuşit să ne pliem pe nevoile pieţei şi chiar să le anticipâm, generând valoare adăugată pentru partenerii noştri şi clienţii lor”, a spus Alexandru Stoinea, General Manager ASBIS România.

În acest an, principalele direcţii ale Asbis România vor fi extinderea capacităţii logistice, consolidarea echipei locale, dezvoltarea noilor linii de business cât şi a celor deja existente.

„Ne vom concentra atenţia către proiectele derivate din PNRR în special în domenii precum educaţie, Cloud şi Data Center”, a mai spus Alexandru Stoinea.

La nivel de grup, ASBISc Enterprises Plc a obţinut rezultate financiare solide în 2023, potrivit sursei citate anterior. Astfel, pe parcursul anului, veniturile din vânzări s-au ridicat la aproape 3,1 miliarde dolari, comparativ cu 2,7 miliarde dolari în 2022, reprezentând o creştere de 14%. „Profitul net - fără a lua în considerare evenimentele singulare - s-ar ridica la 78 milioane dolari. Evenimentele singulare care au avut loc în trimestrul al patrulea au fost legate de finalizarea ieşirii Grupului din Rusia. ASBIS nu anticipează niciun alt eveniment similar în viitor. Profitul net, incluzând evenimentele singulare din 2023, s-a ridicat la 53 milioane dolari.”

Potrivit reprezentanţilor companiei, ASBIS şi-a atins prognoza financiară pentru 2023 la nivel de cifră de afaceri. „Fără a lua în considerare evenimentele singulare care au redus profitul net în T4 2023 cu 25 milioane dolari, grupul ar fi îndeplinit şi prognoza financiară referitoare la profitul net. Conform previziunilor financiare pentru 2023 publicate pe 5 aprilie 2023, Grupul urma să genereze venituri din vânzări între 3,0 şi 3,2 miliarde dolari şi profit net după impozitare între 78 şi 82 milioane dolari.”

În trimestrul patru al anului 2023, ASBIS a generat venituri de 893,3 milioane dolari. Profitul net, fără a lua în considerare evenimentele singulare, s-ar ridica la 27,1 milioane dolari şi la 2,1 milioane dolari, incluzând aceste evenimente, au mai transmis reprezentanţii companiei.

Ţările cu cea mai mare creştere a vânzărilor în 2023 au fost Germania – creştere de 61%; Azerbaidjan - creştere cu 52,3%; Polonia - creştere de 46,3%; Ucraina – creştere cu 26,3%; şi Kazahstan - creştere de 19,2%. Iar în T4 2023, ţările cu cele mai mari creşteri ale vânzărilor au fost după Polonia - creştere de 65,8%; Cehia - creştere de 61,2%; Azerbaidjan - creştere de 56,2%.

„Regiunea CSI (cu o cotă de peste 51%) şi regiunea Europei Centrale şi de Est (cu o cotă de 26%) au avut cele mai mari ponderi în veniturile Grupului. (...) În regiunea Europei Centrale şi de Est, vânzările au crescut cu 21%. Europa de Vest a înregistrat o creştere care s-a ridicat la 40,6%. De asemenea, vânzările în Orientul Mijlociu şi Africa au crescut cu 4,4% în 2023, comparativ cu cele din 2022.”

În 2023, ASBIS şi-a extins operaţiunile în Africa, unde şi-a mărit spaţiul de depozitare şi a deschis şi două noi magazine Bang & Olufsen sub brandul Prestigio Plaza. Grupul şi-a finalizat ieşirea din Rusia, închizând toate operaţiunile din această ţară.

„2023 a fost un an foarte reuşit pentru ASBIS. Având în vedere mediul geopolitic nefavorabil, presiunile inflaţioniste şi evenimentele singulare neprevăzute care au afectat profitul net al Grupului pentru anul 2023, suntem foarte mulţumiţi de rezultate. Merită să subliniem că, fără a lua în considerare evenimentele singulare, ASBIS ar fi a atins un profit net de 78 milioane USD, în conformitate cu prognoza sa pentru 2023. Ne uităm cu optimism la 2024. Ne aşteptăm ca pieţele să se stabilizeze, deşi ne dăm seama că aceasta este o ipoteză destul de optimistă. Credem că presiunile inflaţioniste vor fi mai scăzute, iar sentimentul consumatorilor se va îmbunătăţi. La ASBIS, avem multe domenii de dezvoltare, cum ar fi business-ul Apple, şi pieţe deja consacrate, cum ar fi Europa Centrală şi de Est, Europa de Vest şi Africa. Scopul nostru este dezvoltarea organică, prin intermediul căreia ne aşteptăm să atingem următorul nivel al dezvoltării noastre”, a spus Serhei Kostevitch, CEO al ASBIS Group.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO