Business Hi-Tech

Bateria noilor netbookuri tine pana la 12 ore

04.05.2009, 17:55 40

Netbookurile, calculatoare cu dimensiuni si facilitati reduse fata de un laptop "clasic", vor ajunge sa functioneze neintrerupt de la 8 pana la 12 ore si ar putea costa mai putin de 250 de dolari, unul din primele modele din aceasta noua generatie de produse fiind netbookul Alpha 680, produs de firma chineza SkyTone, scrie presa internationala.

SkyTone, o firma cu 50 de angajati din sudul Chinei, realizeaza in prezent ultimele teste cu Alpha 680 (foto), un netbook care ruleaza sistemul de operare Google Android, are un monitor de 18 centimetri, 128 MB memorie, o capacitate de stocare de 1GB si port Ethernet LAN pentru conectarea la retea. Un element-cheie al netbookului il reprezinta procesorul ARM11 la 533 MHz, care a fost utilizat si de Apple pentru iPhone si iPod Touch, si care asigura o durata mare de viata a bateriei. Clientii pot adauga diferite module optionale produsului pentru a facilita conectarea la internet, respectiv modemuri Wi-Fi, ADSL, GPRS, CDMA sau 3G. Procesorul si memoria sunt suficiente pentru a rula clipuri de pe Youtube, spre exemplu, spun reprezentantii SkyTone. Compania se asteapta ca initial netbookul sa aiba un pret de aproximativ 250 de dolari, care ar putea scadea insa daca cererea va creste.
Netbookul are mai mutle in comun cu un telefon decat cu un laptop normal, spune Phil Solis, un analist al firmei de cercetare ABI Research. "Din ce in ce mai multe netbookuri se bazeaza pe cipuri de telefoane mobile, cunoscute pentru eficienta lor din punctul de vedere al economisirii energiei, si pe sisteme de operare pentru mobile", a adaugat el.
Pe notebookurile bazate pe ARM, este posibil sa se ajunga la o durata a bateriei de 8 pana la 12 ore. "Daca vei cauta un laptop puternic si rapid, atunci aceste netbookuri nu sunt pentru tine", a afirmat Solis. Skytone Alpha 680 ar putea fi lansat oficial pe piata in iunie.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO