Business Hi-Tech

Compania locală de software Trencadis, afaceri de peste 33 mil. euro în 2023, plus 39%, şi profit de 1,2 mil. euro, în creştere cu 53%. „Cifra de afaceri din 2023 a fost susţinută de proiectele de integrare de sisteme, de transformare digitală a unor servicii publice şi de livrare infrastructură hardware şi software”

Marian Murguleţ, CEO al Trencadis

Marian Murguleţ, CEO al Trencadis

Autor: Alexandra Cepăreanu

05.02.2024, 10:47 86

Trencadis, companie locală de tehnologie specializată în dezvoltarea şi implementarea de soluţii software complexe pentru sectorul guvernamental şi cel de business, a încheiat anul 2023 cu afaceri de 33,7 milioane de euro (167,8 milioane lei), în creştere cu 38,7% faţă de anul precedent, au transmis reprezentanţii companiei printr-un comunicat. De asemenea, profitul companiei a ajuns la 1,24 milioane de euro (6,2 milioane lei) în 2023, în creştere cu 53,2% faţă de anul precedent.

„Rezultatele estimate la începutul anului trecut au fost realizate şi pipeline-ul de proiecte pentru 2024 este unul consistent, în creştere faţă de 2023 datorită competenţelor profesionale ale echipei (…). Prin regândirea filosofiei de business, am devenit unul dintre cei mai mari integratori româneşti pe piaţa IT din sectorul public. Colaborăm cu parteneri, subcontractori şi furnizori selecţionaţi continuu pentru livrarea la cele mai înalte standarde de calitate a proiectelor de transformare digitală a relaţiei stat-cetăţean şi stat-mediu de afaceri”, a spus Marian Murguleţ, CEO al Trencadis.

Cifra de afaceri din 2023 a fost susţinută de proiectele de integrare de sisteme, de transformare digitală a unor servicii publice şi de livrare infrastructură hardware şi software.

„Au contribuit la evoluţia cifrei de afaceri şi investiţiile în competenţele tehnice ale echipei şi în tehnologiile care au produs primele proiecte de anvergură pe soluţii de tip Big Data, Cyber-security, soft educaţional. În acest context, Trencadis caută în continuare specialişti pentru roluri precum Project Manageri, Business Analişti, Arhitecţi de sisteme şi specialişti Big Data cyber-security şi AI”, a spus Emilia Jeleriu, Deputy CEO al Trencadis, responsabil pentru dezvoltarea afacerilor, BID & Presales.

De asemenea, în 2023, Trencadis a lansat şi finalizat o serie de proiecte majore începute anterior în domeniul transformării digitale a administraţiei publice.

„Printre proiectele finalizate în anul 2023 se numără platforma digitală cu resurse educaţionale deschise Edulib pentru Agenţia de Administrare a Reţelei Naţionale de Informatică pentru Educaţie şi Cercetare, servicii privind dezvoltarea unui sistem informatic pentru Consiliul Superior al Magistraturii, servicii şi furnizare echipamente necesare pentru Dezvoltare şi implementare sistem integrat management pentru Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Servicii de implementare şi dezvoltare a sistemului informatic şi instruirea personalului pentru Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, servicii proiectare şi mentenanţă aplicaţie IT şi infrastructură hardware suport pentru proiectul ReCONNECT al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă. De asemenea, în anul 2023 am iniţiat proiecte de infrastructura şi securitate – STS securitate cibernetică pentru cloud-ul guvernamental, MAI – echipamente de comunicaţie şi Universitatea A.I.Cuza Iaşi – echipamente pentru modernizarea infrastructurii de comunicaţii de date.”

În prezent, Trencadis îşi îndreaptă atenţia către proiectele planificate pentru anul 2024. Potrivit reprezentanţilor companiei, Trencadis se angajează în implementarea proiectelor de cloud guvernamental, consolidându-şi expertiza în furnizarea soluţiilor tehnologice avansate pentru administraţia publică.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO