Business Hi-Tech

Companiile din SUA nu mai taie din bugetele IT

Companiile din SUA nu mai taie din bugetele IT
14.05.2009, 18:22 20

Dupa ce au redus dramatic bugetele in ultimele luni, multe companii din SUA au incetat sa mai taie din cheltuielile alocate departamentului IT, o miscare strategica ce ar putea opri scaderea veniturilor inregistrate de firmele de tehnologie, printre care si Hewlett-Packard sau Cisco Systems.

Costurile pentru echipamente hardware, aplicatii software si servicii inregistrau pana acum cateva luni cele mai mari cresteri din economie, de 9% in 2006 si 13% in anul urmator, conform companiei de cercetare Forrester Research.
Insa cresterea cheltuielilor alocate segmentului IT, care reprezinta cea mai importanta sursa de venituri pentru companii precum International Business Machines (IBM), Dell si Oracle, a incetinit la 8% in 2008, iar analistii se asteapta la o diminuare pana la 3% in acest an.
Cu toate acestea, stabilitatea acestui sector este putin probabil sa apara in conditiile in care analistii se asteapta la rezultate financiare in scadere comparativ cu 2008 de la giganti precum HP sau Dell.
Insa mai multi directori IT, responsabili de coordonarea bugeteleor alocate segmentului tehnologic sunt de parere ca multe companii din Statele Unite au incetat sa reduca cheltuielile.
Spre exemplu, in cadrul companiei Sunoco nu au mai avut loc reduceri pe segmetnul IT inca din luna martie a acestui an, desi compania a redus bugetul departamentului tehnic in mod repetat pana atunci. Per total, bugetul de 90 mil. dolari (euro) al companiei, bugetat in octombrie pentru anul fiscal 2009, a scazut cu 20%.
"Cred ca majoritatea companiilor au facut deja reduceri de costuri si au revizuit asteptarile pentru acest an", a declarat Peter Whatnell, directorul IT al companiei Sunoco, care a sistat modificarile asupra bugetului de tehnologie, anticipand ca declinul din economie s-a oprit, cel putin deocamdata.
Stabilizarea economiei nu inseamna insa si revenirea domeniului IT. Desi investitiile in IT par sa fi atins minimul, directorii executivi au declarat ca nu intentioneaza sa mareasca bugetele din nou decat dupa ce afacerile lor si economia, in general, prezinta stabilitate pe parcursul mai multor trimestre consecutive.
Pentru 2010, ei anticipeaza bugete aplatizate pentru segmentul IT.
"Nu cred ca vom mai vedea investitii in IT la fel de mari ca acum trei-patru ani", a afirmat Catherine Brune, directorul de tehnologie al firmei Allstate, al carei buget IT de 1 mld. dolari (euro) a stagnat in ultimul an si cel mai probabil va ramane la fel in 2010. "Pentru moment, nu mai aud panica pe care o auzeam in urma cu sase-noua luni", a adaugat ea.
In ultimele saptamani, mai multi directori executivi din industria IT, printre care John Chambers (Cisco), Paul Otellini (Intel) sau Joe Tucci (EMC), au spus ca au inceput sa sesizeze stabilizarea cheltuielilor pentru tehnologie.
Dar schimbarea nu se va reflecta prea curand in bilantul contabil al companiilor - veniturile Cisco, spre exemplu, au scazut cu 17% in ultimul trimestru, comparativ cu aceeasi perioada a anului anterior, veniturile EMC s-au diminuat cu 9,2%, iar Intel a raportat incasari mai mici cu 26%.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO