Business Hi-Tech

Ediţie specială ZF Live de la Microsoft Summit: O instituţie de stat utilizează aplicaţii în cloud pentru a reduce costurile cu IT-ul şi pentru a face faţă vârfurilor de activitate

Daniel Ifrim, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR)

Daniel Ifrim, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR)

Autor: Ştefan Stan

09.11.2017, 00:05 986
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), instituţia care gestionează fondurile europene pentru dezvoltarea agriculturii şi a mediului rural în ansamblu, a implementat mai multe aplicaţii în cloud, bazate şi pe tehnologii ale companiei a­me­ricane Microsoft, pentru a-şi reduce costurile cu infrastructura de IT şi pentru a face faţă vârfurilor de activitate în relaţia cu fermierii, au declarat Călin Mihai Nuţu şi Daniel Ifrim - reprezentanţi ai instituţiei în cadrul unei ediţii speciale a emisiunii ZF Live, transmisă de la evenimentul Microsoft Summit 2017.

„Am implementat proiecte pe zona de cloud. Avem 9 aplicaţii publi­cate pe platforma cloud Microsoft Azure, care aju­tă bene­fi­ciarii să acce­seze aceste fon­duri. Prima aplicaţie pos­tată în cloud a fost în anul 2014, respectiv partea de depunere online a cererilor de finanţare. La momentul respectiv aveam o problemă mare, pe care nu o puteam rezolva cu resursele noastre, respectiv scalabilitatea resurselor interne, în special pe partea de ser­vere. În ultimele două ore ale proiec­tului se îngrămădeau atât de mulţi solicitanţi încât serverele nu făceau faţă, şi de aici ne­mul­ţu­mirea clien­ţilor şi a celor care nu puteau depune cererile. Am ales să mo­dernizăm partea aferentă depunerii cererilor online şi să mergem spre cloud, o soluţie care la nevoie ne permite să alocăm suficiente resurse pe intervalele de timp problemă, pentru a nu mai întâmpina dificultăţi. După im­ple­mentare am observat că solicitanţii care voiau să depună cereri nu mai aveau pro­bleme legate de com­ple­tarea infor­maţiilor necesare”, a declarat Daniel Ifrim, directorul de IT al AFIR. „Anterior exista o de­punere ma­nuală pe programul 2007-2013, se făceau cozi inter­mi­nabile, era foarte mult stres, atât pentru soli­citanţi, cât şi pentru angajaţii a­gen­ţiei. Era o situaţie conflictuală. Acum cererile se depun exclusiv on­line, se dă un bon de ordine când ai depus cererea de fi­nanţare, iar apoi pri­meşti up­da­te-uri pe mă­sură ce ce­re­rea a­van­sează. Un ele­ment im­por­tant a fost partea de licen­ţiere. Dacă am fi achiziţio­nat li­cenţe pentru mai multe servere, scalate pe ne­­cesităţile de la momentul respectiv, ar fi în­sem­­­nat mai mulţi bani. Dacă scalezi în cloud ba­zele de da­te, aplicaţiile, pe inter­va­lele de timp, în fun­c­ţie de necesităţi, vei plăti doar cât vei con­­­suma în acel interval de timp”, a explicat el.

„Avem în gestiune în această perioadă de finanţare, respectiv până în 2020, fonduri de 9,5 mld. de euro, destinate proiectelor de in­vestiţii în agricultură, proiectelor care asigură dezvoltarea mediului rural prin construcţia infrastructurii rurale de bază, precum şi pentru susţinerea directă a fer­mie­rilor. Până în acest moment, evoluţia pro­gra­mu­lui a fost extraordinară“, a adăugat Călin Mihai Nuţu.

Am efectuat anul acesta plăţi record de 1,7 mld. de euro, efectuate către beneficiari, iar 1,56 mld. de euro sunt bani de la Comisia Europeană. Vorbim de un program care funcţionează extraordinar de bine, care aduce fonduri considerabile în mediul rural, mai ales pentru susţinerea dezvoltării durabile”, a adăugat Călin Mihai Nuţu, director al direcţiei de relaţii publice din cadrul instituţiei de stat.

Departamentul de IT al AFIR are câteva zeci de oameni, principala provocare pentru instituţie fiind aceea de a recruta şi păstra personalul în condiţiile competiţiei dure de pe piaţă. „Funcţionăm pe o direcţie IT la nivel central, dar avem reprezentanţi IT la fiecare oficiu. În total în toată ţara suntem 64. La nivel central suntem aproximativ 16 persoane. Am reuşit foarte greu să atragem oameni. Am avut multe concursuri, la aceste concursuri au participat foarte puţini candidaţi, deşi au fost făcute publice, atât în media, cât şi pe site-urile ministerelor şi ale agenţiei. Este din păcate o reticenţă a programatorilor cu privire la lucrul în mediul public. N-avem mese de ping-pong, n-avem Play Station, ca marile multinaţionale. Este vorba şi de cultura organizaţională. Ar fi foarte greu să implementezi un astfel de sistem doar pentru o echipă restrânsă, chiar şi de programatori”, a spus Daniel Ifrim.

Totuşi, AFIR are salarii pentru programatori în linie cu restul pieţei, adică mai mari decât cele acordate în medie în cadrul instituţiei, a adăugat Daniel Ifrim. „Am avut o deschidere din partea ministerului şi din partea conducerii agenţiei. Am reuşit pentru programatori să facem un pachet salarial atractiv, să avem un argument în plus când discutăm cu ei. Totuşi, în ultimii 3 ani nu am reuşit să angajăm decât trei persoane. Folosim servicii din zona de cloud, puse la dispoziţie de Microsoft Azure, folosim tehnologie .NET, etc. Lucrăm pe zona de plăţi predictive. Agenţia transmite către Comisia Europeană şi către ministerul de Finanţe partea de cheltuieli, plecând de la declaraţiile depuse de către beneficiari. Declaraţiile respective sunt mai mult formale, reprezintă în timp nişte etape cu privire la zona de plată, dar nu se respectă aproape deloc. De aici intervine şi partea de eficientizare a transmiterii acestor solicitări către minister. Este important să facem o analiză a acestor baze de date, să putem scala în viitor plăţile pe care le-ar putea face agenţia.”

Întrebat dacă oameni din departamentele de IT din alte instituţii de stat l-au contactat pentru a le oferi detalii despre aceste proiecte şi despre experienţa utilizării aplicaţiilor în cloud Daniel Ifrim a răspuns că nu.

Călin Mihai Nuţu, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR)

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO