Business Hi-Tech

Firma Qube Net Bucureşti vrea să vândă produse de 2,5 milioane de euro în acest an

Firma Qube Net Bucureşti vrea să vândă produse de 2,5...

Autor: Adrian Dumitrache

16.09.2014, 15:20 1958

"Cifrele privind vânzările pe primul semestru arată că afacerile vor creşte cu 25% în acest an faţă de 2013, pe fondul avansului vânzărilor de echipamente audio şi video performante. Magazinul avstore.ro a fost lansat în 2007 şi nu a resimţit efectele crizei. Dimpotrivă, magazinul a crescut de la an la an şi are o pondere de 70% în totalul vânzărilor. Noi ne adresăm unui segment de public care caută produse de calitate. Vânzările sunt însoţite şi de un proces de consultanţă, prin care încercăm să vedem ce vrea clientul şi apoi să îi oferim un produs al unei mărci de calitate, pliat pe nevoile acestuia", a declarat Alexandru Bontilă, director şi asociat în cadrul Qube Net SRL Bucureşti.

El a adăugat că segmentul audio contribuie cu mai mult de 50% la cifra de afaceri a societăţii, diferenţa fiind acoperită de partea video.

"Segmentul audio este reprezentat de căşti, boxe şi amplificatoare. Spre exemplu, vindem căşti cu preţuri începând de la 39 lei, dar avem şi produse care depăşesc o mie de euro. Studiile de specialitate arată că Qube Net deţine 10% din piaţa căştilor din România, unde vânzările lunare se ridică la 250.000 de euro. De asemenea, AVstore este lider şi pe piaţa de playere şi amplificatoare pentru căşti", a spus reprezentantul societăţii.

Cu un coş mediu de aproape 2.500 de lei pe avstore.ro, Qube Net are clienţi caren investesc sume considerabile în echipamente audio şi video, a căror valoare depăşeşte uneori şi câteva zeci de mii de euro.

"Spre exemplu, un client şi-a cumpărat pentru vila din Corbeanca un sistem audio şi video de 100.000 de euro, care va fi instalat într-o cameră dedicată acestuia. Pe lângă această sumă, proprietarul a cheltuit bani şi pe realizarea lucrărilor de antifonare a camerei, care are o suprafaţă de 60 de metri pătraţi, şi pe achiziţionarea mobilierului", a spus Bontilă.

Qube Net are un magazin de prezentare în Capitală, amplasat în cartierul Cotroceni, şi vrea să deschidă încă unul la începtul anului viitor.

"Spaţiul din actualul show-room este insuficient şi nu ne permite să prezentăm toate produse noastre, pentru a fi testate de viitorii clienţi. În noul magazin de prezentare, care va fi deschis tot în Bucureşti, suprafaţa de prezentare va fi mai generoasă şi fiecare categorie de produse va avea o zonă dedicată", a spus Bontilă.

Cu un capital social de 160.000 lei, Qube Net SRL Bucureşti a fost înfiinţată în anul 2003 şi are ca asociaţi pe Florin Lucian Velea - 25%, Alexandru Bontilă - 25%, Bogdan Laurenţiu Ştefan - 25% şi Marius Stănescu - 25%.

În 2013, afacerile societăţii au atins 8,97 milioane de lei, în creştere cu 19% faţă de anul precedent, iar profitul net s-a înjumătăţit, la aproximativ 100.000 lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO