FlorideLux.ro acceptă plăţi cu moneda virtuală bitcoin prin Coinzone

19 mai 2015 Autor: Adrian Seceleanu

Grupul FlorideLux.ro, specializat în comercializarea online a buchetelor de flori şi a aranjamentelor florale, a implementat pe pagina web şi soluţia de plată prin moneda virtuală bitcoin. Coinzone a integrat platforma de acceptare de plăţi cu moneda digitală bitcoin pentru toate categoriile de produse de pe FlorideLux.ro, sistemul urmând să fie implementat şi în florăriile tradiţionale. „Bitcoin prinde teren pe piaţa din România şi nu este de mirare, având în vedere tehnologia care stă la baza întregului ecosistem”, a declarat Marius Dosinescu, CEO şi fondator al FlorideLux.ro.

„În ultima vreme constatăm că numărul comercianţilor care implementează platforma de acceptare a plăţilor cu bitcoin este într-o continuă creştere. La FlorideLux.ro, integrarea sistemului tehnic Coinzone a durat mai puţin de 24 de ore şi este funcţional atât pentru cumpărătorii din România, cât şi pentru cei externi. Metoda facilă de plată a produselor va atrage clienţii existenţi, dar şi o nişă nouă, adică deţinătorii de bitcoin”, spune Manuel Heilmann, CEO Coinzone.

În momentul de faţă, platforma Coinzone este disponibilă în mai mult de 12 ţări din Europa şi se află într-o continuă extindere. Unul dintre acţionarii Coinzone este Gecad, controlat de antreprenorul Radu Georgescu.

 

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 19.05.2015

 
Cuvinte cheie:
FlorideLux.ro
, plati
, moneda virtuala
, bitcoin
, Coinzone
, implementare
, platforma
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide