Business Hi-Tech

Fraţii Mincu îşi întăresc controlul asupra proiectului crypto MultiversX, după o majorare de capital. Miniştrii cabinetului Ciolacu, prezenţe rare la evenimente ale start-up-urilor, se înghesuie să fie speakeri la un eveniment MultiversX, a cărei criptomonedă a scăzut 26% în acest an şi cu 90% faţă de 1 ianuarie 2022

Fraţii Mincu îşi întăresc controlul asupra...

Autor: Adrian Seceleanu

06.10.2023, 15:40 6917

Fraţii Beniamin şi Lucian Mincu şi-au întărit controlul asupra start-up-ului MultiversX din Sibiu, cunoscut anterior sub numele Elrond Network, cel mai mare proiect de crypto de pe piaţa locală, după o operaţiune de majorare a capitalului social la care nu au participat toţi acţionarii, conform unui document publicat recent în Monitorul Oficial.

Majorarea capitalului social a fost decisă în luna iulie, iar Lucian Todea, care deţinea 30% din compania Multiversx Labs, a decis să nu participe, conform documentului. „Întrucât se intenţionează majorarea capitalului social al societăţii de către asociaţii Mincu Beniamin şi Mincu Lucian cu contribuţii în valoare de 2.630 lei, respectiv 2.370 lei, întrucât asociatul Lucian Todea nu doreşte să participe la majorarea capitalului social al Societăţii şi renunţă la orice drepturi de preferinţă în acest sens, asociaţii (...) decid în unanimitate următoarele: majorarea capitalului social cu suma de 5.000 lei, prin contribuţia în numerar de către asociaţii Mincu Beniamin şi Mincu Lucian în schimbul cărora societatea va emite 500 părţi sociale noi. Ca urmare a majorării de capital social mai sus menţionate, capitalul social al societăţii va fi de 6.000 lei, împărţit în 600 părţi sociale, fiecare cu o valoare de 10 lei, deţinut după cum urmează: MINCU BENIAMIN - participare la profit 50% şi participare la pierderi 50%; MINCU LUCIAN - participare la profit 45% şi participare la pierderi 45%;  TODEA MIHAIL-LUCIAN - participare la profit 5% şi participare la pierderi 5%”, conform documentului publicat în Monitorul Oficial.

MultiversX Labs a raportat la Ministerul Finanţelor Publice pentru anul 2022 o cifră de afaceri în scădere şi o explozie a profitului net, conform datelor din bilanţul depus de companie. Mai exact firma a raportat pentru 2022 o cifră de afaceri de 12,86 mil. lei, în scădere cu 11% şi datorii totale de 39,34 mil. lei, mai mari cu 161%. 2022 a fost însă şi anul în care compania a raportat cel mai mare câştig net din existenţa de cinci ani: 89,01 mil. lei, mai mare cu 74% faţă de anul precedent.

Numărul mediu de angajaţi al companiei a crescut în 2022 la 67 de persoane, de la 39 în anul precedent.

Anul 2022 a marcat o prăbuşire a valorii pentru criptomoneda Egold lansată de Elrond/MultiversX: de la 238,86 dolari pe 1 ianuarie 2022 la 32,96 dolari pe 31 decembrie 2022, conform datelor de pe site-ul crypto.ro. În prezent, valoarea criptomonedei este chiar şi mai mică: 24,12 dolari, o scădere de 26,46% faţă de 1 ianuarie 2023, conform aceleiaşi surse.

Compania a atras de partea sa, ca adviseri şi susţinători publici nume grele din industria locală de tech, printre care şi Andrei Pitiş, de la Simple Capital.

De asemenea, nu mai puţin de trei miniştri din cabinetul PSD-PNL condus de Marcel Ciolacu, Sebastian Burduja (energie), Bogdan Ivan (digitalizare) şi Ştefan Oprea (economie) care nu au participat până acum niciodată împreună în această formulă la un eveniment organizat de un alt start-up tech local, şi-au anunţat prezenţa ca speakeri la o conferinţă organizată de MultiversX, firma din spatele criptomonedei eGold în Bucureşti în această lună.

Fiecare dintre cei trei miniştri este programat să susţină un „keynote” la conferinţa Xday care va avea loc la Palatul Parlamentului. Temele anunţate sunt: „Startups and builders, the drivers of economic growth” - pentru Oprea „The carbon-negative blockchain’s role in the digitally native society” - pentru Burduja şi ”How blockchains, AI, and the Metaverse will influence the future” pentru Ivan. Sebastian Burduja a participat şi la ediţia din 2022 a conferinţei, care a avut loc în Paris. La acea dată Burduja era ministru al digitalizării.


Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO