Business Hi-Tech

iOS 7 poate fi descărcat. Cu ce schimbări vine noul sistem de operare. Galerie FOTO

Vedeţi noul iOS 7

Vedeţi noul iOS 7

Autor: Ştefan Stan

18.09.2013, 18:34 4845

Noua versiune a sistemului de operare de la Apple, iOs 7, va putea fi descărcată astăzi cu funcţii noi care se anunţă a fi parte din cea mai radicală schimbare de la lansarea iPhone încoace.

iOS 7 a fost prezentat prima dată în iunie a acestui an la conferinţa dezvoltatorilor din San Francisco.
Cea mai importantă schimbare se referă la designul noii interfeţe a sistemului de operare, toate iconiţele şi culorile fiind schimbate. Apple a renunţat la aspectul tridimensional al iconiţelor în favoarea unui afişaj mai simplu şi discret, spune Sir Jonathan Ive, designerul şef al software-ului.

“Este o frumuseţe profundă şi de durată în simplitate, claritate şi eficienţă. Adevărata simplitate provine din mult mai mult decât absenţa haosului şi a decoraţiunilor, a declarat în iunie Sir Jonathan.

Câteva din noile funcţii ale iOS 7:

1. iTunes Radio. Utilizatorii iPhone vor putea asculta muzică atâta vreme cât au conexiune la internet. Există şi o versiune cu plată a serviciului, prin care utilizatorii vor putea asculta muzică fără reclame.
2. Activation Lock. O funcţie menită să protejeze datele utilizatorilor în cazul pierderii sau furtului telefonului. Versiunea anterioară a sistemului de protecţie, Find My iPhone, putea fi anulată prin închiderea telefonului şi schimbarea sistemului de operare. Acum, noua funcţie Activation Lock solicită numele şi parola utilizatorului chiar şi după ce softul a fost reinstalat.
3. Air Drop. Prin intermediul acestei aplicaţii, utilizatorii vor putea transmite wireless fişiere de la un dispozitiv la altul
4. Filtre pentru cameră. Instagram, compania cumpărată de Facebook cu un miliard de dolari, a devenit extrem de populară datorită filtrelor de fotografiere. Apple s-a inspirat de la Instagram şi a introdus această funcţie în aplicaţia de cameră foto.
5. FaceTime Audio. Folosită până acum aplicaţia doar pentru video chat, aplicaţia va putea fi folosită acum şi pentru apeluri audio, ceea ce se traduce practic prin convorbiri nelimitate fără consumarea minutlor de pe abonament sau cartelă. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO