Mesaj dur: Guvernul Tudose îi propune vicepreşedinţi ai ANCOM pe cei mai puternici doi oameni din fosta echipă de conducere, concediaţi fără explicaţii de Adrian Diţă. Preşedintele ANCOM, convocat din nou să dea explicaţii în Parlament despre situaţia instituţiei pe 27 septembrie

14 sep 2017 Autor: Adrian Seceleanu

Guvernul Tudose i-a transmis un mesaj dur noului preşedinte al ANCOM Adrian Diţă, instalat în funcţie tot de coaliţia PSD-ALDE în urmă cu 4 luni de zile, propunând Parlamentului să-i numească vicepreşedinţi ai autorităţii pe Eduard Lovin şi Bogdan Iana - cei mai importanţi doi oameni din fosta echipă de conducere a arbitrului telecom, care au fost concediaţi de Diţă fără explicaţie, printr-o operaţiune fulger de reorganizare a instituţiei.

Decizia Guvernului PSD - ALDE de a îi propune ca vicepreşedinţi ai ANCOM tocmai pe Lovin şi Iana - oameni scoşi din echipa de conducere a ANCOM fără explicaţii şi “exilaţi” apoi într-un sediu secundar al instituţiei până la expirarea preavizului, dă pentru prima oară o aură de credibilitate zvonurilor care circulă de multă vreme în industrie, potrivit cărora coaliţia guvernamentală începe să ia în calcul o schimbare la vârful ANCOM.

Puternica Autoritate Naţională de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM se află în centrul atenţiei publice după scandalul provocat de reorganizarea şoc a instituţiei lansată de noul preşedinte Adrian Diţă. În data de 8 iunie Adrian Diţă a retrogradat sau demarat procedurile de concediere pentru 18 persoane cu funcţii de conducere din ANCOM, fără ca anterior declanşării procesului să fi avut loc o evaluare a angajaţilor vizaţi.

Convocat în data de 20 iunie la Comisia de IT din Parlament pentru a oferi explicaţii, Adrian Diţă nu s-a prezentat, el invocând, ulterior, existenţa unei probleme medicale („o sinuzită acută”, conform unui interviu acordat Agerpres). Până la data de 5 iulie Adrian Diţă adusese în cadrul instituţiei din momentul preluării funcţiei peste 25 de persoane - toate fiind angajate prin detaşare de la alte companii şi niciuna prin câştigarea unui concurs.

Deputatul USR Cătălin Drulă, care este preşedinte al Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor din cadrul Camerei Deputaţilor afirmă că Adrian Diţă va fi din nou convocat în Parlament pentru a oferi explicaţii despre ceea ce se întâmplă în instituţie. “Am propus ieri în Comisia pentru Tehnologia Informaţiei şi s-a agreat reconvocarea domnului Diţă în data de 27 septembrie în faţa comisiei pentru a da explicaţii în legătură cu situaţia îngrijorătoare de la ANCOM”, a declarat pentru ZF Cătălin Drulă.

El a adăugat că decizia Guvernului de a îi propune ca vicepreşedinţi tocmai pe oamenii concediaţi de Adrian Diţă arată că executivul realizează că echipa actuală de conducere a arbitrului telecom a realizat o serie de “abuzuri”.

“Ridică mari semne de întrebare că aceşti oameni, specialişti recunoscuţi, cu experienţă în domeniu, au fost concediaţi sumar de dl. Diţă la preluarea mandatului, iar acum sunt propuşi pentru poziţiile de vicepreşedinte tot de guvernul PSD. Dacă, aşa cum arată toate indiciile, dl. Diţă a comis un abuz cu consecinţe foarte serioase, corectarea acestuia trebuie să fie demiterea dumnealui fără îndoială. În acest caz, majoritatea PSD-ALDE trebuie să-şi asume greşeala făcută şi să procedeze responsabil”, a afirmat Cătălin Drulă.
 

 
Cuvinte cheie:
ANCOM
, Adrian Dita
, PSD
, ALDE
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide