Business Hi-Tech

Orange face o reţea WiFi cu viteze de până la 144 Mbps pe Arena Naţională. Accesul e gratuit 2 ore pe zi

Orange face o reţea WiFi cu viteze de până la 144 Mbps pe Arena Naţională. Accesul e gratuit 2 ore pe zi

Autor: Adrian Seceleanu

08.05.2012, 13:30 1221

Orange România, cel mai mare jucător de pe piaţa locală de telefonie mobilă, va oferi acces gratuit la internet de mare viteză de pe telefonul mobil, tabletă sau laptop spectatorilor de pe stadionul Arena Naţională din Bucureşti, printr-o reţea Wi-Fi cu o viteză de descărcare a datelor de până la 144 Mbps, având la bază soluţii tehnologice dezvoltate de Cisco.

Serviciile vor fi disponibile pentru clienţi indiferent de reţeaua naţională de telefonie mobilă pe care o utilizează.

"Investiţia va continua pentru extinderea graduală a acoperirii pe Arena Naţională. În etapa actuală, proiectul se bazează pe 21 Puncte de Acces Cisco Wi-Fi de ultimă generaţie montate în punctele de comercializare produse din zona mediană, în zona VIP, în sala de conferinţe de presă şi în media room. Astfel, cei prezenţi în zonele menţionate vor avea posibilitatea să posteze fotografii sau filme pe conturile de socializare sau să navigheze gratuit pe internet cu viteze de până la 144 Mbps. Accesul la reţeaua Orange Wi-Fi Zone se va realiza prin autentificare cu un nume de utilizator şi cu o parolă, obţinute chiar în momentul conectării. Fiecare utilizator poate naviga în total 2 ore/zi în sesiuni de conectare diferite", potrivit oificialilor Orange.

"Orange continuă procesul de extindere a acoperirii Wi-Fi în zone de interes public, precum stadionul Arena Naţională. Începând cu data de 9 mai, cei care se vor afla pe stadion în zona mediană şi în zonele de comercializare produse vor putea testa accesul la reţeaua Orange WiFi" a declarat Mădălina Suceveanu, CTO Orange România.

"Stadioanele moderne sunt astăzi mai mult decât un simplu loc unde se desfăşoară evenimentele sportive. Ele oferă experienţe noi participanţilor şi oportunităţi de afaceri sporite pentru operatorii lor şi pentru furnizorii de servicii. Ne bucurăm că putem lucra cu Orange pentru a face posibilă o experienţă tehnologică unică pentru spectatori, prin soluţii de reţea flexibile şi personalizate", a spus Cristian Popescu, Director General Cisco România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO