Business Hi-Tech

Ovidiu Ghiman, cofondator Ronin: Există un potenţial uriaş în spatele investitorilor de tip retail. În ultimul an, indiferent de cât de negative au fost evenimentele la nivel macroeconomic, nu a fost nicio campanie de finanţare care să nu ridice între 50 şi 100 de tichete de la investitorii de tip retail

Ovidiu Ghiman, cofondator Ronin: Există bani şi o să existe în continuare foarte mulţi bani pentru investiţii, dar atragerea acestor bani de către start-up-uri are legătură cu câteva elemente importante: echipă bună, produs sau serviciu bun şi evaluare bună a start-up-ului.

Ovidiu Ghiman, cofondator Ronin: Există bani şi o să existe în continuare foarte mulţi bani pentru investiţii, dar atragerea acestor bani de către start-up-uri are legătură cu câteva elemente importante: echipă bună, produs sau serviciu bun şi evaluare bună a start-up-ului.

Autor: Alexandra Cepăreanu

12.05.2023, 12:00 512

Bankata, platformă digitală de agregare completă a produselor financiare, vrea să ridice prin intermediul platformei Ronin între 350.000  şi 500.000  euro, iar start-up-ul Dressingz, platformă prin care utilizatorii îşi pot vinde hainele pe care nu le mai poartă, vrea să atragă o finanţare de 500.000 euro.

Deşi finanţările pentru start-up-uri au înregistrat o scădere în ultimul an la nivel mondial şi european, pe fondul provocărilor macroeconomice, start-up-urile aflate în etapa early-stage, care au echipe pregătite, obiective realiste şi care rezolvă probleme şi nevoi reale încă au şanse ridicate să atragă investiţii de tip crowdfunding, a spus Ovidiu Ghiman, cofondator al platformei Ronin. El a explicat că potenţialul se află în zona de investitori de tip retail, adică persoane care aleg să susţină diverse start-up-uri prin tichete de investiţii nu foarte mari.

„La nivel european volumul de finanţare pentru start-up-urile care sunt early stage a scăzut cu 5-10%. Însă, pentru un start-up aflat în etapa early stage, dacă are un investitor instituţional, acesta poate să ridice o rundă de finanţare între 500.000 euro şi 1 mil. euro, dacă sunt implicaţi mai mulţi angel investors poate ridica între 300.000 şi 500.000 euro, iar dacă au doar investitori de tip retail undeva între 100.000 euro şi 300.000 euro. Există un potenţial uriaş în spatele tuturor acestor trei categorii de investitori, iar potenţialul neexploatat este în zona de retail investors. Vedem şi ce s-a întâmplat în ultimul an, indiferent de cât de negative au fost evenimentele la nivel macroeconomic, nu a fost nicio campanie de finanţare care să nu ridice între 50 şi 100 de tichete de la investitorii de tip retail. Practic este un segment de investitori care îşi doreşte să continue să investească“, a spus Ovidiu Ghiman.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO