Se renunţă la adoptarea ACTA? Ungureanu: Guvernul va face un punct de vedere foarte consistent referitor la ACTA

15 feb 2012 Autor: Liviu Dadacus - Mediafax

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, miercuri, la Palatul Parlamentului, că Guvernul va face un punct de vedere foarte consistent referitor la Acordul comercial de combatere a contrafacerii (ACTA).

Întrebat de un jurnalist ce părere are Guvernul Ungureanu despre ACTA, premierul a răspuns: "Pentru aceasta vom face un punct de vedere foarte consistent, fiţi convins".

Reprezentanţi din 22 de state membre UE şi Uniunea Europeană au semnat, la sfârşitul lui ianuarie, la Tokyo, Tratatul Comercial Anti-Contrafacere (ACTA), care nu va putea intra însă în vigoare fără aproarea Parlamentului European. Scopul acordului (între UE, SUA, Australia, Canada, Japonia, Mexic, Maroc, Noua Zeelandă, Singapore, Coreea de Sud şi Elveţia) este, potrivit PE, acela de a consolida respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, inclusiv online, şi de a combate contrafacerea şi pirateria pentru bunuri precum haine de lux, muzică şi filme.

Statele semnatare ale ACTA vor trebui să aplice "sancţiuni juridice eficace" în cazul distribuirii, importului, radiodifuzării sau televizării, distribuirii unor opere, interpretări sau fonograme ştiind că informaţiile privind regimul drepturilor de autor în format electronic au fost eliminate.

ACTA prevede că "pentru a proteja informaţiile privind regimul drepturilor în format electronic, fiecare parte prevede protecţie juridică corespunzătoare şi sancţiuni juridice eficace împotriva oricărei persoane care săvârşeşte una din următoarele fapte cu ştiinţă şi fără autorizaţie sau, în cazul sancţiunilor civile, având motive întemeiate de a crede că această faptă va determina, va permite, va facilita sau va disimula o încălcare a unui drept de autor sau a unor drepturi conexe: eliminarea sau modificarea oricărei informaţii privind regimul drepturilor în format electronic; distribuirea, importul în vederea distribuirii, radiodifuzarea sau televizarea, comunicarea către public sau punerea la dispoziţia publicului a unor opere, interpretări, execuţii sau fonograme, ştiind că informaţiile privind regimul drepturilor în format electronic au fost eliminate sau modificate fără autorizaţie".

Fiecare parte semnatară a Acordului comercial de combatere a contrafacerii (ACTA) se asigură că legislaţia sa cuprinde proceduri de aplicare a legii, care să permită o acţiune eficace împotriva oricărui act de încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală, care are loc în mediul digital, inclusiv măsuri de remediere eficiente destinate să prevină orice încălcare şi măsuri de remediere care să constituie un mijloc de descurajare a oricărei încălcări ulterioare.

Manifestaţii de protest faţă de aplicarea ACTA au avut loc, sâmbătă seară, în mai multe oraşe din ţară, între care Bistriţa, Cluj-Napoca, Sfântu Gheorghe, Târgu Mureş şi Timişoara.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că România nu ar fi trebuit să semneze ACTA până nu avea garanţii că un drept legitim, cel al apărării proprietăţii intelectuale, nu atinge dreptul la viaţă privată şi dreptul la protecţia datelor cu caracter personal.

 
Cuvinte cheie:
ACTA
, Razvan Mihai Ungureanu
, guvern

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

zf.ro
Abonează-te la Închide