Business Hi-Tech
Software-ul de marketing automatizat dezvoltat de start-up-ul local Retargeting.Biz a generat venituri de 75 mil. euro pentru magazinele online
Rareş Bănescu: „Veniturile din primul trimestru al acestui an sunt cu 55% mai mari decât în trimestrul I din 2016“
Retargeting.Biz, start-up-ul local înfiinţat în 2013 care le oferă comercianţilor online o soluţie software dedicată comercianţilor online prin care îşi pot îmbunătăţi vânzările prin personalizarea ofertelor pentru clienţi şi monitorizarea activităţii lor în magazinul online, a încheiat anul trecut cu afaceri de 570.000 euro, cu 14% mai mari faţă de ţinta iniţială. Soluţia furnizată de companie a generat însă venituri de peste 75.000.000 euro pentru mai mult de 1.300 de clienţi din întreaga lume.
Retargeting.Biz a continuat să înregistreze creşteri şi anul acesta, în primele trei luni veniturile fiind cu peste 50% mai mari faţă de aceeaşi perioadă din 2016.
„Veniturile din primul trimestru al acestui an sunt cu 55% mai mari decât în trimestrul întâi din 2016, iar avansul se datorează atât volumului mai mare de clienţi, cât şi vânzărilor în creştere către aceştia”, a declarat Rareş Bănescu, fondatorul Retargeting.Biz, căruia i s-a alăturat ulterior antreprenorul local Mugur Frunzetti cu o investiţie de 500.000 euro.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
-
Inflaţia din ultimii doi ani schimbă formatele de magazine şi îi determină pe retaileri să pună pe piaţă formatul hard-discount
-
Florin Georgescu, BNR: Suntem pe ultimul loc în UE la intermedierea financiară, dar indicatorii de soliditate financiară şi profitabilitate ai băncilor din România sunt peste mediile UE
-
S-a aşternut liniştea peste digitalizarea IMM-urilor non-IT: „Calculatoarele pe care le-am trecut în ofertele iniţiale sunt deja de generaţie veche“
-
Cristian Rusu vrea să relanseze Rus Savitar, pe care l-a răscumpărat: Ajungem la break-even şi apoi reluăm creşterea
-
Industria locală de asset management, intrări nete de 578 de milioane de lei în martie, cea mai bună evoluţie lunară din ultimii trei ani
-
ZF Private Health. Dr. Daniel Vîlcioiu, fondatorul Clinicii de Chirurgia Mâinii din Bucureşti: Clinica a pornit de la o nevoie în piaţă, cererea este mare pentru patologia mâinii
-
ZF/First Bank Lecţii de Business. Radu Georgescu, unul dintre cei mai puternici antreprenori din IT: Punctualitatea este un element de respect. O companie se bazează pe livrări la timp. Mi se pare esenţial
-
Sorin Pâslaru, ZF: Este foarte bine că vin investitori în centre de servicii şi suport, dar vom trece de statutul de economie periferică abia când la rândul lor firmele româneşti îşi vor automatiza şi externaliza procesele de business
-
Business sportiv. Cătălin Sprînceană, preşedinte, Federaţia Română de Ciclism: Avem 1.000 de ciclişti licenţiaţi, dar numărul practicanţilor este de cel puţin 6-7 ori mai mare. Stăm foarte bine la numărul evenimentelor de ciclism comparativ cu ţările din regiune
-
ZF Investiţi în România! Start-Up Nation devine un program social în 2024 şi se adresează mai mult categoriilor defavorizate. Ana Morun, Inspire Fonduri: Să nu începeţi să daţi bani consultanţilor drept avans
-
Afaceri de la Zero. Cristiana Coman a plecat din resurse umane şi a dezvoltat un brand de produse cosmetice cu ingrediente naturale pentru femei
-
ZF Live. Cum a mers creditarea retail şi corporate la CEC Bank la început de an? Bogdan Neacşu, CEO al CEC Bank: La companii există o scădere a trendului de creditare şi cred că este cumva şi firesc. În cazul persoanelor fizice este o revenire a trendului de anul trecut
-
ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Ana Maria Neaţu, BVB: Prima etapă a programului BVB Arena, din 23 aprilie până pe 31 mai. Urmează apoi alegerea finalistelor şi semifinalistelor
-
Cazările Airbnb, pe care o platformă externă le estimează la 180 mil. euro, sunt o necunoscută pentru ANAF şi Ministerul Turismului. Cum face statul să închidă ochii la o piaţă care creşte cu 40%
-
Business sportiv. Undă verde pentru arena de 165 milioane de euro de la Timişoara: guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici ai noulului stadion