Business Hi-Tech

Toshiba a vândut 1.000 de ultrabook-uri Portégé Z830 în România, până la lansarea oficială

Toshiba a vândut 1.000 de ultrabook-uri Portégé Z830 în România până la lansarea oficială

Autor: Radu Racu

09.05.2012, 19:02 733

Toshiba România a prezentat oficial miercuri ultrabook-ul Portégé Z830, un model din gama laptopurilor ultrasubţiri, devenite din ce în ce mai populare datorită manevarbilităţii ridicate, în cadrul unei întâlniri cu bloggeri şi jurnalişti de specialitate din Bucureşti.

"Portégé Z830 este în prezent cel mai uşor Ultrabook disponibil pe piaţă, fără să facă rabat în privinţa puterii de calcul a performanţelor multi-tasking şi multimedia sau a sloluţiilor de conectivitate", a declarat Hess Horst, Product Marketing Manager - Toshiba Europe
Toshiba Portégé Z830 este un ultrabook cu o greutate de aproximativ 1,12kg şi o grosime de 15,9 mm, şi procesoare Intel cu un consum redus de energie. Modelul a fost lansat pe piaţa locală la începutul anului, cu un preţ de pornire de 4.200 de lei.
"Am ales o modalitate "light" şi distractivă de a prezenta Ultrabook-ul Portégé Z830 fanilor din reţelele sociale - o competiţie pe Facebook şi un videoclip informal pentru evidenţierea performanţelor sistemului", afirmă Lucian Condruz, Country Manager România.
Compania japoneză a vândut în primul trimestru al anului circa 1.000 de exemplare de Portégé Z830. Segmentul de ultrabook-uri - laptop-uri ultraportabile, foarte subţiri şi foarte uşoare, care încorporează procesoare Intel de joasă tensiune - este în prezent doar o nişă în termeni de volum pe piaţa românească, în principal şi din cauza plasării într-un palier de preţ mai ridicat, însă cei mai mulţi jucători din IT susţin că în viitorul apropiat va fi principalul teren de luptă pentru producătorii de profil.
Toshiba este unul dintre cei mai importanţi jucători din România pe segmentul de laptopuri, o piaţă totală estimată de companie anul acesta la circa 600.000 de unităţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO