Business Hi-Tech

Un site chinez a facut valuri pe Wall Street

08.08.2005, 18:04 14

Valoarea actiunilor celui mai important motor de cautare din China, Baidu.com, a crescut de peste patru ori de la lansarea de vineri pe bursa americana Nasdaq, acesta fiind cel mai spectaculos debut al unei companii straine din istorie, conform analistilor financiari citati de presa internationala.

Actiunile Baidu.com au crescut cu 450%, la 151,21 dolari (122,27 euro) pe unitate in cursul tranzactiilor de vineri de la bursa americana Nasdaq, pentru a incheia ziua la 122,54 de dolari (99 de euro), cu 354% peste pretul initial.

Listarea Baidu a depasit chiar si succesul inregistrat de Google anul trecut, spun specialistii in domeniu. Succesul companiei cu sediul la Beijing contrasteaza puternic cu perioada de inceput a Internetului, cand actiunile companiilor tehnologice pierdeau de obicei din valoare in prima zi de tranzactionare.

Lansarea la bursa a actiunilor Baidu.com a atras un interes urias la nivel mondial, compania fiind considerata varianta chineza a motorului de cautare al Google, tocmai bine plasat pentru a servi statul cu cea mai numeroasa populatie din lume.

Chiar si analistii care se asteptau la un debut favorabil au fost uimiti cand Baidu.com si-a crescut de patru ori valoarea titlurilor fata de oferta publica initiala, lansata la 27 de dolari (21,8 euro) pentru o actiune. Este de asemenea prima listare la bursa a unei companii chineze din domeniul Internetului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO