Business Hi-Tech

UPC vine cu un canal exclusiv 3D în lupta pentru clienţi

UPC vine cu un canal exclusiv 3D în lupta pentru clienţi

Autor: Anca Arsene-Barbulescu

15.09.2011, 00:02 1340

UPC România, numărul doi pe piaţa locală de servicii TV, iese la atac cu un canal de televiziune în format exclusiv 3D, dar şi cu o serie de noi pachete de servicii.

După ce a început în urmă cu câteva luni să transmită conţinut 3D, fiind astfel primul operator telecom care utilizează acest format, UPC România lansează şi un post de televiziune exclusiv 3D, High TV, care va emite fără întrerupere filme, emisiuni sportive, documentare şi muzică în format tridimensional.

Ofensiva operatorului în lupta pentru clienţi, mai ales că a pierdut un loc în clasament pe piaţa de televiziune în favoarea Romtelecom, care a întrecut numărul de 1,12 milioane de clienţi ai UPC, cuprinde şi o serie de noi pachete de servicii cu preţuri între 53 şi 89 de lei (TVA inclusă).

Pachetele triple play Total şi Suprem includ internet la cele mai mari viteze prin cablu de pe piaţă, de până la 120 Mbps, televiziune digitală cu peste 100 de canale, acesta fiind cel mai mare număr de programe din ofertele de până acum ale operatorilor din România, precum şi telefonie fixă cu până la 100 de minute incluse către orice reţea fixă sau mobilă.

UPC România a încheiat anul 2010 cu o cifră de afaceri de 112 mil. euro, în scădere cu 3% faţă de anul precedent, şi cu pierderi nete de 156 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO