Business Hi-Tech

VIDEO ZF Live. Oana Terteleac, Microsoft: Windows 10 pentru smartphone va fi lansat în câteva luni

07.08.2015, 15:01 973

Noul sistem de operare Windows 10 îşi propune să crească setările de securitate pentru clienţii companii şi să permită accesul facil şi transparent la date de pe dispozitive mobile, modalitatea de furnizare a updateurilor urmând să uşureze viaţa departementelor de IT din firme, a spus la ZF Live Oana Terteleac, Windows Business Group Lead, Microsoft.

“Pentru utilizatorul de acasă, Windows Home aduce naturaleţe, mai multă productivitate, securitate, familiaritate. Dar la zona de business avem alte nevoi, cum este cea de identificare unică într-un sistem gestionat centralizat, nevoia de management pentru dispozitivele mobile. Vedem că mare parte din forţa care produce pentru firmă tinde să devină mobilă, nu mai e legată de un birou. Aceşti oameni trebuie să acceseze datele de oriunde şi trebuie să se poată  conecta facil şi transparent la datele companiei. Pentru a putea accesa sigur întreaga structură, pentru a asigura mobilitatea, accesul la aplicaţii, e nevoie, cel puţin, de versiunea Windows Pro, când vorbim de o organizaţie, de la 2 utilizatori până la Windows Entreprise pentru organizaţii de la 250 de useri plus”.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO