Business Internaţional

A plantat Germania în 2003 sămânţa crizei care mătură acum Europa ?

A plantat Germania în 2003 sămânţa crizei care mătură acum Europa ?

Cancelarul german, Angela Merkel.

Autor: Radu Racu

31.01.2012, 13:37 13465

Împovărată de cheltuielile reunificării de după căderea Zidului Berlinului, Germania a încălcat regulie din Tratul de la Maastricht privind deficitele bugetare în 2003, situaţie care ar putea sta la baza crizei care a măturat Europa în ultimii doi ani.

Nici Grecia, nici Italia nu au declanşat panica care a cuprins pieţele prin dezordinea din bugetele proprii. Tratatul de la Maastricht prevedea norme clare de respectare a deficitului, însă aceastea nu au fost respectate chiar de statele care vor să impună acum o poliţie fiscală la nivelul blocului comunitar, scrie BBC.

Tratatul de la Maastricht prevedea prin Pactul de Creştere şi Stabilitate sancţiuni pentru statele care depăşeau limita de deficit bugetar de 3%, însă Germania şi Franţa au compromis actul normativ în 2003.

Comisia Europeană, condusă pe atunci de italianul Romano Prodi, avea puterea de a amenda cele două state, însă exercitarea acestei sancţiuni a fost blocată printr-un vot al miniştrilor de finanţe din zona euro, care număra atunci 15 membri. Fiecare ministru a votat pentru iertarea Germaniei şi Franţei. Practic, consiliul reunit al miniştrilor a votat pentru nerespectarea regulilor de stabilitate fiscală pe care statele lor le-au impus.

Uniunea Europeană a fost mereu criticată pentru puterea pe care o acordă Comisiei Europene, o instituţie cu mebri numiţi, nu aleşi, care tehnic nu poate fi trasă la răspundere, însă la vremea aceea, într-un moment crucial, prerogativele câinelui de pază al zonei unice au fost anulate prin solidarizarea aleşilor din democraţiile membre.

"Este clar că atunci nu am avut suficientă putere", îşi aminteşte Romano Prodi (foto). "Am încercat să impun aplicarea regulilor iar ei (miniştrii de finanţe - n.red.) mi-au închis gura", susţine fostul premier al Italiei.

Jacques Lafitte era în anii '90 un tânăr oficial din ministerul de Finanţe al Franţei, care a cotribuit la proiectul monedei unice europene. El afirmă că tehnocraţii care au lucrat la proiect ştiau că era nevoie de un mecanism central care să impună respectarea regulilor de către guverne. "Am făcut mai multe propuneri la vremea aceea către statele membre dar au fost respinse toate pentru că implicau transferul de suveranitate către Bruxelles sau chiar Frankfurt (unde se află sediul BCE - n.red.)", afirmă Lafitte. "Ştiam că nu e în regulă dar nu puteam ieşi în public. Eram doar nişte bieţi tehnocraţi. Trebuia să tăcem şi să ascultăm de politica statelor membre, care, prin definiţie, ştiau mai bine ce e de făcut. Eu am fost convins că nu e de ajuns", spune fostul oficial francez.

Iertarea Germaniei şi Franţei de la respectarea regulilor impuse în Tratatul de la Maastricht a transmis un semnal în toată Europa.

"Perspectiva era următoarea: dacă băieţii mari din Europa nu se supun regulilor de disciplină, atunci vor fi mai relaxaţi în impunerea regulilor asupra noastră", spune şi fostul ministru adjunct de Finanţe al Greciei, Peter Doukas. "Adică, vreau să spun că nimeni nu poate impune sancţiuni Germaniei şi Franţei. Ele sunt superputerile Europei deci nu se vor conforma. Practic nu a existat niciodată presiune", afirmă oficialul elen.

Acum, cu noul pact de stabilitate fiscală semnat luni seara la Bruxelles, centrul de greutate se mută cu rapiditate spre Berlin. "În materie de politică fiscală, ei vor dicta termenii, cu Franţa alături de ei", spune Doukas.

Poziţia de dirijor în orchestra UE a fost însă mai degrabă aruncată pe umerii Germianiei, decât asumată, notează BBC. Cicatricile celui de-al doilea Război Mondial încă nu s-au vindecat şi se pare că până şi poporul german vrea să evite o nouă situaţie care i-ar pune în poziţie dominantă. Recent însă, a fost un ministru polonez care a declarat public că se teme mai mult de inactivitatea Germaniei decât de influenţa ei. A fost ca şi cum ar spune, dacă noi polonezii - cele mai afectate victime ale naziştilor - am depăşit traumele istoriei, e timpul ca şi Germania să facă la fel.

Citiţi şi

Adevăratul grafic care îngrozeşte Europa

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO