Business Internaţional

Acţiunile asiatice au fluctuat între câştig şi pierdere

Acţiunile asiatice au fluctuat între câştig şi pierdere

Autor: Indira Crasnea

06.04.2016, 09:56 54

Indicele MSCI Asia Pacific a scăzut cu mai puţin de 1%, după ce s-a ridicat cu 0,1%.

Indicele Topix al Japoniei a fluctuat de asemenea, în condiţiile în care yen-ul s-a tranzacţionat la maximul ultimului an şi jumătate. După revenirea interesului investitorilor în activele riscante în
primul trimestru, acum precauţia pune stăpânire pe pieţe, în condiţiile avertismentului şefei FMI legat de o încetinire şi mai puternică a creşterii economice la nivel global.

"Într-un mediu în care creşterea economică la nivel global este mereu sunt semnul întrebării, nu este de mirare că vedem nişte slăbiciuni în unele pieţe. Sunt destule date pentru a face investitorii
neliniştiţi. Vedem că este o creştere economică sub aşteptări, dar totuşi nu suntem în recesiune şi nici nu se vede la orizont în viitorul apropiat. Băncile centrale lucrează din greu pentru a susţine creşterea", a spus Martin Lakos, un strateg la Macquarie Private Wealth pentru Bloomberg.

Indicele bursier al Coreei de Sud, Kospi, a crescut cu 0,44%, în timp ce S&P/ASX 200 al Australiei a crescut cu 0,44%.

Indicele Nikkei al bursei din Tokyo a scăzut cu 0,11%, în timp ce Topix a scăzut cu 0,05%, iar Hang Seng a crescut cu 0,03%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO