Business Internaţional

Activele "toxice", tot mai aproape de buzunarul guvernului american

28.09.2008, 17:40 19

Legislatorii americani au anuntat ca au progresat in negocierile privitoare la planul de 700 de miliarde de dolari prin care s-ar incerca o redresare a pietelor de credit si se asteapta sa anunte un acord asupra legislatiei privitoare la acest plan in curand, scrie Bloomberg.

Negociatorii "au reusit sa rezolve divergentele, astfel incat putem merge mai departe cu un pachet care sa duca la stabilizarea pietei", a declarat Nancy Pelosi, purtatoare de cuvant a Camerei Reprezentantilor, reporterilor la incheierea negocierilor. Camera Reprezentantilor ar putea vota cu privire la plan astazi.
Secretarul Trezoreriei americane, Henry Paulson, a declarat ca legislatorii sunt pe punctul de a incheia "un acord care va functiona si va fi eficient pe piata". Planul ar autoriza Trezoreria sa inceapa sa achizitioneze titluri cu probleme de la companiile financiare afectate de criza subprime. Paulson si presedintele Fed Ben Bernanke au declarat ca planul de salvare este necesar pentru a redresa segmentul de creditare. Presedintele american George W. Bush a avertizat ca sunt necesare masuri de ordin legislativ pentru evitarea unei "recesiuni profunde si dificile".
Legislatorii refuzasera initial sa-i acorde lui Paulson putere nelimitata de a achizitiona titluri cu probleme. Alegatorii "nu doresc un program de salvare a Wall Street-ului. Si nici noi nu dorim", a declarat senatorul democrat John Kerry. Senatorul Kent Conrad a declarat ca 250 mld. dolari ar fi pusi imediat la dispozitie, alti 100 mld. dolari putand fi utilizati la cererea presedintelui.
Companiile care vand titluri catre guvern vor emite certificate de subscriere catre guvern astfel incat contribuabilii "sa castige pe masura ce companiile se redreseaza", a mai declarat Conrad.
Planul cuprinde de asemenea o propunere a republicanilor din Camera Reprezentantilor de includere de asigurari guvernamentale pentru titlurile bazate pe credite ipotecare. Purtatorul de cuvant al presedintelui american, Tony Fratto, a declarat ca administratia este "multumita de progresele inregistrate si apreciaza eforturile de stabilizare a pietelor financiare si de protejare a economiei".
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO