Business Internaţional

Ambasador SUA: Washingtonul susţine soluţia a două state în conflictul israelo-palestinian

Ambasador SUA: Washingtonul susţine soluţia a două...

Autor: Mihai Draghici

16.02.2017, 20:57 53

"Susţinem, absolut, soluţia a două state" pentru depăşirea conflictului israelo-palestinian, a declarat Nikki Haley, conform site-ului agenţiei Associated Press.

Declaraţiile lui Nikki Haley par a fi o distanţare de poziţia preşedintelui Donald Trump, care, miercuri, în cursul întrevederii cu premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, s-a pronunţat în mod vag pentru găsirea unei soluţii viabile, notează publicaţia americană The Hill.

Întrebat dacă preferă soluţia coexistenţei a două state, israelian şi palestinian, sau dacă are în vedere alte opţiuni, Trump a răspuns: "Sunt mulţumit cu cea care le place lor cel mai mult. (...) Analizez soluţia a două state, a unui stat, aş vrea-o pe cea pe care o doresc părţile ..., eu pot trăi cu oricare dintre ele".

La rândul său, Benjamin Netanyahu a declarat că se concentrează pe "conţinut", "nu pe etichete" în privinţa soluţiei de pace prin coexistenţa a două state, israelian şi palestinian.
"În loc de un acord cu etichete, mai bine unul cu substanţă. Există două condiţii pentru pace. În primul rând, palestinienii trebuie să recunoască statul evreu... Apoi, în orice acord de pace, Israelul trebuie să menţină controlul asupra securităţii asupra întregii zone situate la vest de Râul Iordan", practic în Cisiordania, a explicat Benjamin Netanyahu, citat de site-ul israelian YnetNews.com.

Autoritatea Palestiniană vrea crearea unui stat palestinian în Cisiordania şi Fâşia Gaza, cu capitala în Ierusalimul de Est. Una dintre probleme este că Israelul deţine controlul asupra întregului oraş Ierusalim pe care îl consideră capitală indivizibilă; în plus, în Cisiordania există numeroase colonii evreieşti la care Israelul nu pare să vrea să renunţe.

Donald Trump l-a îndemnat pe Benjamin Netanyahu să limiteze activităţile de colonizare în Cisiordania. "Aş vrea să văd limitarea puţin a colonizării", a subliniat liderul de la Casa Albă.

Referindu-se la controversata iniţiativă de mutare a ambasadei americane din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, Donald Trump s-a declarat favorabil, însă a precizat: "Analizăm ideea cu multă grijă".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO