Congresul american a finalizat marţi cel mai mare pachet de reforme bancare de la debutul crizei financiare, dând mână liberă firmelor din industria financiară, de la bănci până la agenţii de credit.
Legislaţia, fiind cunoscută drept ”Legea Crapo”, este rezultatul a mai bine de un an de negocieri între politicienii americani. Legea a trecut cu 258 de voturi la 159 şi se îndreaptă spre biroul lui Donald Trump, aşteptând semnătura acestuia de ratificare.
Persoanele care au propus legea care dereglementează sistemul financiar spun că măsura va ajuta băncile regionale să se elibereze şi va spori accesul populaţiei la credite, ceea ce va impulsiona direct economia. Oponenţii, inclusiv mulţi democraţi, susţin că legea subminează multe clauze de protecţie impuse în reglementările anterioare, care ar putea duce la repetarea crizei financiare.
Unul dintre cele mai importante aspecte prevăzute în noua lege este urcarea pragului la care o bancă este considerată de Importanţă Sistemică - SIFI. Băncile care aparţin grupului SIFI sunt supuse unor reglementări mai aspre, şi trebuie să treacă testul de stres al FED, care modelează abilitatea băncilor de a trece prin perioade de turbulenţă financiară şi economică fără a genera o ameninţare la adresa economiei la scară largă.
Astfel de reglementări impactează abilitatea băncilor de a credita eficient şi reduc profitabilitatea, dar protejează în acelaşi timp sistemul financiar de riscurile unui nou colaps.
Potrivit legii Crapo, pragul pentru ca o bancă să fie inclusă în SIFI se va dubla instant, de la 50 de miliarde de dolari active la 100 de mld. de dolari active, iar peste 18 luni la 250 de miliarde de dolari.
Această măsură este extrem de importantă pentru băncile regionale mai mari, precum SunTrust, Fifth Third Bank sau BB&T. Per ansamblu, numărul instituţiilor care se încadrează în reglementarea SIFI va scădea de la 38 la numai 12.
Legea ca cuprinde de asemenea o nouă serie de schimbări, care vor scuti băncile cu mai puţin de 10 milioane în active de la ”regula Volcker”, care interzice instutuţiilor să se implice în tranzacţii de proprietăţi şi investiţiile în anumite fonduri de risc, reducând astfel investiţiile riscante pe care le pot face bănci subcapitalizate.
