BCE este, în calitate de apărător al euro şi de bancă centrală a zonei euro, o instituţie independentă de politic, însă acest lucru nu o împiedică să se amestece în politică. Când a mai făcut-o, a fost în vremuri disperate. Acum o face din nou.
În 2012, 2013 şi 2014, la apogeul crizei datoriilor europene, preşedintele de atunci al BCE Mario Draghi le cerea în repetate rânduri liderilor politici din UE şi guvernelor europene să implementeze reforme structurale, să echilibreze bugetele naţionale, să consolideze băncile şi să lucreze la o integrare europeană mai în profunzime pentru a nu zădărnici inutil eforturile instituţiei de a salva euro şi de a repune pe picioare o economie muribundă.
El era îngrijorat de rezistenţa la reforme a unor ţări precum Italia şi Franţa şi de lipsa de disciplină fiscală a multora. În acei ani BCE a pregătit şi a lansat arma supremă în lupta cu speculatorii, cu falimentele naţionale şi cu recesiunea economică - un program de achiziţii nelimitate de obligaţiuni suverane însoţit de reducerea dobânzilor. Pentru a ajuta zona euro nu mai putea face mai mult. Restul depindea de politicieni şi de guverne.
Economia zonei euro stagnează din nou şi riscă să reintre în recesiune, iar în loc de o criză a datoriilor suverane Europa se confruntă cu o inflaţie puternică şi persistentă. BCE a făcut, din nou, tot ce a putut, majorând dobânzile de politică monetară până la cote istorice, alegând să sacrifice din creşterea economică pentru a combate inflaţia. A venit, din nou, rândul politicienilor şi guvernelor să ajute sau cel puţin să nu zădărnicească eforturile băncii centrale.
A venit vremea ca guvernele să-şi facă partea lor de treabă în frânarea creşterii preţurilor de consum după ce costurile împrumuturilor au atins niveluri care pot fi foarte bine maximele, a declarat Yannis Stournaras, membru al consiliului guvernator al BCE, pentru Bloomberg. „Politica monetară şi-a făcut partea în lupta cu inflaţia.“ A venit vremea ca politica bugetară „să preia o parte din greutate“, a meţionat economistul grec.
El a cerut astfel guvernelor mai multă disciplină bugetară, care nu doar că ar completa eforturile băncii centrale a zonei euro, ci şi ar ajuta la îmbunătăţirea încrederii în datoria publică. Înaintea lui Stournaras, colegul său francez Villeroy de Galhau a declarat că politicile bugetare prea relaxate riscă să alimenteze inflaţia în vremuri în care BCE se chinuie să o înfrângă. Aceste comentarii vin după una dintre cele mai controversate decizii luate de BCE, aceea de a majora pentru a zecea oară la rând dobânzile ducându-le la maximele istorice în lupta disperată cu inflaţia, cu riscul de a împinge economia zonei euro în recesiune. Iar dacă BCE dă greş, riscul pentru ea este de a fi acuzată că a făcut un rău inutil economiei.
O analiză a El Pais, unul din cele mai citite ziare spaniole, arată că cea de-a zecea majorare de dobândă nu era necesară şi este mai mult decât îndoielnică. BCE prescrie durere când pieţele financiare simt venind recesiune, scrie publicaţia citată. Instituţia urmăreşte cu rigoare îndeplinirea mandatului său, de a aduce inflaţia la 2%, însă „atâta rigoare va deveni până la urmă rigor mortis“. Spaniolii se numără printre cetăţenii zonei euro care suferă cel mai mult din cauza majorărilor de dobândă efectuate de BCE deoarece în ultimii ani au preferat credite cu dobândă variabilă, ieftine când dobânzile erau la minime istorice şi scumpe acum când costul împrumutului este sus.
BCE nu a exclus clar noi majorări de dobândă, ci doar a sugerat că actualele niveluri pot fi vârfurile dacă inflaţia nu revine în forţă. Anul acesta va rămâne unul al inflaţiei, la fel şi următorul, arată cele mai multe prognoze. Dar nu şi cea a Clarei Raposo, viceguvernatorul băncii centrale a Portugaliei. Ea crede că inflaţia din zona euro ar putea ajunge la ţinta de 2% mai devreme decât anticipează BCE, având în vedere fragilitatea economiei. Optimist în acest sens este şi spaniolul Luis de Guindos, viceguvernator al BCE şi locotenent al Christinei Lagarde, preşedinta instituţiei. El s-a grăbit să intervină şi să spună că ce a fost mai rău din inflaţia de bază (cea care nu ia în calcul preţurile volatile ale alimentelor şi energiei) a trecut.
Majorările de dobânzi efectuate de BCE sunt criticate mai ales în ţările puternic îndatorate precum Spania, Portugalia şi Italia. În Italia acestea sunt atacate de-a dreptul de către guvern. În altă tabără se află guvernatorul băncii centrale a Slovaciei Peter Kazimir, acuzat în ţara sa de corupţie. El a cerut deschis înainte de şedinţa istorică de politică monetară de săptămâna trecută a BCE majorarea dobânzilor. Iar după anunţarea deciziei a sugerat că, pentru moment, actualele niveluri sunt suficiente şi a spus că abia la primăvară el şi colegii săi vor şti dacă va mai fi nevoie de majorări.
Astfel, el le-a răspuns jucătorilor de pe pieţele financiare care se aşteaptă ca deja la primăvară BCE să înceapă să coboare dobânzile. În aceeaşi tabără cu slovacul se află şi guvernatorul băncii centrale letone, ţara sa având de înfruntat una dintre cele mai puternice inflaţii din UE. La o reuniune organizată la câteva zile după şedinţa BCE de săptămâna trecută, miniştrii de finanţe din zona euro şi-au arătat şi ei poziţia. La eveniment a participat şi Lagarde.
Ministrul olandez Sigrid Kaag a spus că cetăţenii europeni încep să pună întrebări despre profiturile realizate de bănci din decalajul mare dintre dobânzile la credite şi cele la depozite, notează Bloomberg. Francezul Bruno Le Maire a avertizat asupra riscului ca partidele extremiste să cucerească teren în Europa, ajutate de criza costului vieţii, dată de slăbiciunile economice şi de inflaţia persistentă. O astfel de posibilitate este reală în Germania.
