Business Internaţional

Băncile primesc sute de miliarde de euro de la BCE, dar înăspresc condiţiile de creditare periclitând economia

Preşedintele Băncii Centrale Europene Mario Draghi pune fonduri nelimitate la dispoziţia băncilor pentru a preveni o criză de creditare. Băncile însă canalizează prea puţini bani spre economie

Sistem bancar

Autor: Bogdan Cojocaru

03.02.2012, 00:06 1101

Băncile din zona euro au înăsprit semnificativ condiţiile de creditare pentru companii şi populaţie, iar la sfârşitul anului trecut au tăiat masiv creditarea, ceea ce riscă să scufunde Europa într-o criză financiară care deja afectează Europa de Est şi care ar putea avea ca efecte o recesiune mai acută decât s-a anticipat. Un studiu al Băncii Centrale Europene (BCE) sugerează că băncile vor înăspri şi mai mult creditarea.

Un studiu efectuat de BCE între 19 decembrie şi 9 ianuarie arată că tot mai multe bănci din zona euro raportează reducerea cererii pentru împrumuturi din partea companiilor. De asemenea, cererea pentru credite ipotecare a scăzut semni­ficativ.

Băncile au pus înăsprirea standardelor de creditare pe seama combinaţiei dintre slăbirea perspectivei economice şi criza datoriilor din zona euro, care continuă să erodeze stabilitatea financiară a sectorului bancar. Condiţiile de creditare nu au fost însă înăsprite la fel de dur ca după prăbuşirea băncii americane de investiţii Lehman Brothers, scrie Financial Times.

"O criză a creditului ar arunca zona euro într-o recesiune profundă", apreciază Marie Diron, consilier al firmei de consultanţă Ernst & Young.

Preşedintele BCE Mario Draghi a declarat săptămâna trecută că instituţia a prevenit o "criză majoră de creditare" punând la dipoziţia băncilor din zona euro împrumuturi fără precedent de 489 miliarde de euro, pe trei ani, la dobânda de 1%.

BCE va pune şi în februarie la dispoziţia băncilor această facilitate de finanţare nelimitată. Surse bancare europene au declarat pentru Financial Times că inten­ţionează să dubleze sau chiar să tripleze sumele solicitate de la BCE în cadrul operaţiunii programate pentru 29 februarie.

Sondajul băncii centrale indică faptul că finanţarea nu va avea ca efect creşterea creditelor pentru consum şi pentru com­panii, consideră Ben May, analist la com­pania de consultanţă Capital Economics.

Europa de Est pătimeşte din cauza problemelor băncilor vestice

Problemele Europei de Vest se propagă însă şi în economiile în curs de dezvoltare din Est, avertizează The New York Times.

Băncile greceşti au retras peste 1,8 miliarde de dolari din Bulgaria în perioada aprilie-septembrie 2011, reducându-şi astfel finanţarea pentru subsidiarele bulgare la 14,2 miliarde de dolari, potrivit datelor Băncii Reglementelor Internaţionale.

Băncile austriece au tăiat expunerile pe România în trimestrul al treilea al anului trecut cu circa 1,9 mld. euro comparativ cu nivelul de la jumătatea lui 2011 din cauza presiunilor de reducere a vulnerabilităţii la risc şi de consolidare a capitalului.

Băncile franceze au scos din România 800 de milioane de euro în al treilea trimestru.

De asemenea, creditarea din partea băncilor străine pentru Polonia s-a redus cu 12 miliarde de dolari. Declinul este sur­prinzător, având în vedere că economia poloneză, singura din Uniunea Europeană care a evitat recesiunea în 2008-2009, con­tinuă să crească accelerat.

Băncile fac presiuni pentru relaxarea standardelor de siguranţă

La presiunea tot mai mare a băncilor, autorităţile europene de reglementare din domeniu iau în considerare relaxarea regulilor care obligă instituţiile de credit să păstreze în rezervă cantităţi mari de active ultra-sigure care să le protejeze în faţa crizelor, scrie The Wall Street Journal. Autorităţile analizează, totodată, dacă să permită băncilor să diversifice activele de rezervă necesare pentru respectarea standardelor de siguranţă. O astfel de schimbare ar face mai uşor pentru bănci să respecte regulile.

Însă orice relaxare a regulilor va crea probabil tensiuni între autorităţile de reglementare europene şi cele din afara continentului şi va trezi temeri că acestea dau înapoi sub presiunea băncilor, în special a celor din Germania, Franţa, Spania şi Marea Britanie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO