Business Internaţional

Barack Obama, "extrem de preocupat" de escaladarea conflictului din Ucraina

Barack Obama, "extrem de preocupat" de escaladarea...

Autor: Mihai Draghici

25.01.2015, 15:06 304

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, s-a declarat "extrem de preocupat" de recentele încălcări ale armistiţiului în estul Ucrainei, după atacul de la Mariupol, soldat cu 30 de morţi.

"Încălcările armistiţiului în estul Ucrainei sunt extrem de preocupante", a declarat Barack Obama la New Delhi, unde s-a întâlnit cu premierul Indiei, Narendra Modi.

"Suntem extrem de preocupaţi de agresiuni comise de separatişti cu susţinerea Rusiei, cu echipamente ruseşti, cu finanţare rusă, cu instruire şi trupe din Rusia", a adăugat Obama, promiţând "intensificarea presiunilor internaţionale asupra Rusiei".

"Întrebarea este dacă vor să continue pe această cale, care este una greşită nu doar pentru poporul ucrainean, ci şi pentru poporul rus", a subliniat preşedintele SUA.

Un atac insurgent cu rachete în oraşul ucrainean Mariupol a provocat sâmbătă moartea a 30 de persoane.

Conflictul separatist din estul Ucrainei, izbucnit în martie 2014, s-a soldat, potrivit estimărilor, cu aproape 5.000 de morţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO