Business Internaţional

Cancelarul Austriei ameninţă: Ţările est-europene care nu acceptă refugiaţi riscă diminuarea fondurilor

Cancelarul Austriei ameninţă: Ţările est-europene...

Autor: Mihai Draghici

17.12.2015, 18:02 282

Cancelarul Austriei, Werner Faymann, a pledat pentru solidaritatea ţărilor central şi est-europene membre UE în primirea refugiaţilor, avertizând cu reducerea fondurilor statele care nu acceptă extracomunitari conform sistemului de distribuire.

Întrebat, în cursul unui interviu acordat publicaţiei Die Welt, ce se poate face pentru ca ţările central şi est-europene să accepte mai mulţi refugiaţi extracomunitari, Werner Faymann a afirmat: "Solidaritatea nu este un drum cu un singur sens. Cine primeşte fonduri din bugetul Uniunii Europene nu poate pur şi simplu să refuze distribuirea proporţională a refugiaţilor. Cine refuză riscă să pună sub semnul întrebării întreaga schemă bugetară europeană, (...) fiind dificil de crezut că va putea beneficia în continuare de aceste fonduri".

Nu este prima dată când Werner Faymann evocă această idee. În septembrie, cancelarul Austriei critica vehement ţările est-europene care se opun cotelor privind distribuirea imigranţilor propuse de Comisia Europeană, cerând penalizarea acestora prin reducerea accesului la fonduri structurale europene. "Oponenţii sistemului cotelor privind imigranţii nu ar trebui să fie prea siguri de această poziţie". Oricine se sustrage responsabilităţilor trebuie să fie penalizat financiar, "spre exemplu prin reducerea accesului la fonduri structurale de care beneficiază în principal statele est-europene membre UE", avertiza Faymann.

Consiliul Uniunii Europene a stabilit, în septembrie, să distribuie pe bază de cote 160.000 de refugiaţi extracomunitari ajunşi în spaţiul UE. Polonia a votat în favoarea sistemului.

România, Cehia, Slovacia şi Ungaria au votat, în Consiliul UE pentru Justiţie şi Afaceri Interne, împotriva sistemului de relocare a imigranţilor conform unor cote obligatorii, dar schema a fost aprobată.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO