Business Internaţional

Care cred cetăţenii ruşi că sunt principalele realizări ale preşedintelui Putin?

Care cred cetăţenii ruşi că sunt principalele...

Autor: Anna Primac

09.09.2014, 10:02 563

Circa 30 la sută dintre respondenţi au afirmat că principala realizare a lui Putin este consolidarea poziţiei Rusiei pe plan internaţional.

Alte 29 la sută dintre persoanele chestionate s-au declarat mulţumite de Putin pentru ordinea din ţară şi menţinerea unei atmosfere liniştite. De asemenea, 28 la sută au apreciat că preşedintele rus a consolidat sistemul de apărare a ţării şi a reformat eficient forţele militare.

Aproximativ fiecare al patrulea cetăţean rus (26 la sută dintre respondenţi) a constatat o creştere a "optimismului şi speranţelor" cu privire la un viitor fericit în Rusia.

Îmbunătăţirea nivelului de trai şi creşterea salariilor şi pensiilor sunt considerate principalele realizări ale lui Putin de către 25 la sută dintre ruşi.

Peste 23 la sută dintre respondenţi au menţionat soluţionarea problemei cecene, 22 la sută au apreciat dezvoltarea economică a Rusiei, 17 la sută cooperarea cu alte ţări din Comunitatea Statelor independente(CSI), 13 la sută au menţionat lupta contra corupţiei, iar 11 la sută dintre cetăţenii chestionaţi au afirmat că principala realizare în perioada conducerii lui Putin a fost limitarea infuenţei oligarhiei.

De asemenea, printre realizările enumerate de cetăţenii ruşi figurează eliminarea ameninţării teroriste în ţară şi o "ameliorare" a relaţiilor dintre Rusia şi Occident.

Alţi 16 la sută dintre respondenţi au afirmat că în perioada preşedinţiei lui Putin nu au fost înregistrate realizări semnificative.

Sondajul a fost realizat în perioada 22-25 august, în 134 de localităţi din Rusia, pe un eşantion de 1600 de persoane.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO