Business Internaţional

Care sunt costurile reale ale salvarii sistemului financiar din SUA

28.09.2008, 17:41 29

La sfarsitul saptamanii trecute, pe fondul colapsului Washington Mutual, Congresul a accelerat negocierile privind adoptarea unui plan de salvare a sistemului american, in valoare de

700 mld. dolari (476 mld. euro), scrie Wall Street Journal.
Reactia initiala a legislativului american in fata propunerii Trezoreriei de a achizitiona, din banii contribuabililor, instrumente financiare neperformante legate de piata ipotecara a fost una nu foarte convingatoare. Si asta in situatia in care suma inclusa in planul elaborat de Henry Paulson, secretarul Trezoreriei, reprezinta un sfert din valoarea totala a cheltuielilor anuale ale guvernului federal.
In aceste conditii, Congresul a continuat sa ceara lamuriri suplimentare asupra planului de salvare a sistemului financiar, mai ales ca o serie de intrebari persistau si in randul opiniei publice.
Cat vor plati Statele Unite pentru acest program si pentru actiunile similare anterioare printre care se numara salvarea Bear Stearns, a creditorilor Fannie Mae si Freddie Mac si a asiguratorului AIG? Si cat va plati fiecare contribuabil american pentru ca acest program sa poata fi derulat? Acestea sunt doar cateva dintre nedumeririle membrilor legislativului de la Washington. Unele raspunsuri nu vor putea fi aflate insa foarte curand.
Valoarea totala a angajamentelor asumate de guvernul american, in cadrul diverselor planuri propuse sau chiar adoptate, se ridica pana acum la 1.000 mld. dolari (680 mld. euro). Mare parte a acestor bani vor fi eliberati insa pe piata in schimbul unor active, a caror valoare poate fi recuperata ulterior.
In cazul fiecarui plan de salvare elaborat pana acum, autoritatile au considerat ca sistemul financiar - incluzand bancile comerciale din intreaga tara, dar si institutiile non-bancare de pe Wall Street - risca sa intre in colaps. O asemenea situatie s-ar fi rasfrant asupra economiei in ansamblu, lasand consumatorii, dar si companiile in imposibilitatea de a obtine finantare prin intermediul imprumuturilor bancare.
Salvarea pietei financiare este o actiune indreptata asupra Wall Street-ului, a declarat in cadrul unui seminar presedintele Fed, Ben Bernanke. "Dar aceste planuri sunt conectate direct de restul economiei. Daca piata de creditare nu functioneaza, atunci firmele nu-si pot finanta operatiunile, iar consumatorii nu pot imprumuta bani pentru a cumpara o masina, o casa sau pentru a-si trimite copiii la studii", a adaugat el. Cea mai mare parte a planurilor de salvare elaborate de autoritatile federale sunt legate de declinul pietei imobiliare si de intrumentele financiare neperformante bazate pe ipoteci si detinute de banci. Scopul principal al cumpararii de instrumente neperformante este de a elimina aceste active din balanta comerciala a bancilor, cel mai probabil prin intermediul unei licitatii. Un element important in cadrul acestei operatiune este reprezentat de sursele de finantare a acestui plan, banii provenind din vanzarea de obligatiuni, ceea ce va duce datoria publica americana la peste 10.000 mld. $. Desi nu reprezinta cheltuieli guvernamentale directe, in cazul in care valoarea activelor achizitionate s-ar reduce drastic acestea va trebui sa fie incluse in bugetul federal.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO