Ce ţări menţin relaţii comerciale cu Coreea de Nord. 90% din exporturi se duc către o singură puterea economică şi militară din regiune

12 oct 2017 Autor: Alex Ciutacu

După ce Coreea de Nord a testat mai multe bombe cu hidrogen, preşedintele Statelor Unite, Donald Trump a ameninţat că va opri relaţiile comerciale cu orice altă ţară care face afaceri cu Coreea de Nord, potrivit Fortune.

Afirmaţiile lui Donald Trump au fost interpretate ca fiind adresate indirect Chinei, care funcţionează ca piaţă de desfacere pentru 90% din exporturile Coreei de Nord, anunţă CNN Money. Trump a mai apelat în trecut la Beijing pentru a ajuta eforturile Naţiunilor Unite de a opri ascensiunea nucleară a Coreei de Nord.

Experţii spun că Beijingul nu doreşte să ia măsuri drastice împotriva Phenianului deoarece asta ar deschide drumul trupelor americane să ajungă în pragul Chinei.

Pe de altă parte, China este cel mai mare partener de comerţ al Statelor Unite, cu exporturi şi importuri între cele două state, în valoare totală de 650 de miliarde de dolari, în anul 2016, potrivit Biroului de Comerţ din Statele Unite. Orice limitare impusă în această zonă de activitate, ar marca în mod negativ şi ar avea consecinţe majore pentru firmele americane care fac afaceri cu Beijingul.

Pe lângă China, mai sunt câteva state care fac comerţ de masă cu Coreea de Nord. Printre acestea se numără India, Pakistan, Rusia, Tailanda şi Filipine, potrivit Institutului de Tehnologie din Massachusetts.

Printre destinaţiile de export de top pentru Coreea de Nord, se evidenţiază China – 2.3 miliarde de dolari, India – 97.8 milioane de dolari, Pakistan – 43.1 milioane de dolari, Burkina Faso – 32.8 milioane de dolari şi alte câteva ţări asiatice.

Importurile vin în mare parte din China – 2.95 de miliarde de dolari, India – 108 milioane dolari, Rusia – 78.2 milioane de dolari, Thailanda – 73.8 milioane de dolari şi Filipine 53.2 milioane de dolari.

Între timp, faţă de aceste date din 2015-2016, India a oprit relaţiile comerciale cu Coreea de Nord, în luna aprilie.

 

 
Cuvinte cheie:
coreea de nord
, relatii
, exporturi
, miliarde
, mentinere
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide