Business Internaţional

Chinezii rămân şi anul acesta motorul creşterii vânzării de automobile la nivel mondial

Chinezii rămân şi anul acesta motorul creşterii...

Autor: Anca Dumitrescu

21.04.2014, 13:29 53

"După o creştere de 14% în 2013, vânzările de vehicule noi din China vor urca în acest an cu 10%. Vom continua să înregistrăm o creştere foarte puternică", a declarat Jochem Heizmann, membru în consiliul de administraţie al grupului german Volkswagen (VW).

Preşedintele grupului american General Motors, Dan Ammann, mizează pe o creştere de 8-10% a livrărilor.

La nivel mondial, analiştii anticipează în acest an o creştere a înmatriculărilor de doar 3%.

Pentru PSA Peugeot Citroen, China va fi piesa centrală a planului de redresare a grupului francez aliat recent cu compania chineză Dongfeng.

Astfel, China ar urma să devină cea mai mare piaţă a PSA, înaintea Franţei, cu vânzări de peste 700.000 de vehicule, cu 30% mai mari faţă de 2013, a anunţat Gregoire Olivier, şeful operaţiunilor grupului francez pe piaţa chineză, prezent la salonul de la Beijing.

În pofida acestui interes din partea constructori auto străini, creşterea vânzărilor de vehicule pe piaţa chineză a încetinit în martie la 6,6%, de la 17,8% în februarie.

Creşterea economică a Chinei a încetinit în primul trimestru la 7,4%, după un avans de 7,7% în ultimul trimestru al anului 2013, fiind posibil ca în 2014 să înregistreze cea mai slabă performanţă din ultimii 25 de ani.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO