Business Internaţional

Corupţie şi trădare la Alstom, răsfăţatul miniştrilor români ai transporturilor

CFR Călători şi ministrul de atunci al lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei Miron Mitrea au prezentat în decembrie 2001 primul tren modernizat în baza unui contract în valoare de 57 de milioane de dolari încheiat cu grupul francez Alstom - De Dietrich. Investigaţia autorităţilor britanice priveşte  mituirea de către Alstom a unor oficiali din Polonia, India şi Tunisia pentru a câştiga contracte de transport în perioada 2000 - 2006. Alstom mai este implicat în România într-un contract de mentenanţă pentru trenurile de metrou din Bucureşti, încheiat tot în mandatul ministrului Mitrea, şi în lucrări de modernizare a căilor ferate.

Autor: Bogdan Cojocaru

10.09.2014, 00:06 5037
Conglomeratul industrial francez Alstom, care are mai multe contracte în România, este acuzat de procurorii britanici că a plătit ca mită 6,6 milioane de euro unor oficiali din Polonia, India şi Tunisia pentru a câştiga contracte de transport între 2000 şi 2006. Plăţile erau mascate prin acorduri de consultanţă, scrie presa internaţională.

În România, Alstom s-a făcut remarcat mai ales printr-un contract con­troversat de mentenanţă a tre­nurilor de metrou semnat în 2003 pe 15 ani sub mandatul ministrului trans­por­turilor de la acea vreme Miron Mitrea.

Acordul este criticat pentru că este net favorabil financiar părţii franceze. Contractul a fost renegociat în 2011 de fostul ministru al transpor­turilor Anca Boagiu, care susţinea atunci că a obţinut reducerea cu 30% a costurilor.

Pe lângă contractul de mentenanţă pentru Metrorex, Alstom s-a implicat, printre altele, şi într-un acord de reno­vare pe doi ani pentru infrastructura CFR încheiat în 2012.

Înţelegerea presupune furnizarea de substaţii, o reţea de supraveghere video şi sisteme de control locale. Dacă procurorii britanici câştigă procesul, diviziei de transport a Alstom i s-ar putea interzice să mai concureze pentru contracte publice în UE.

Sub incidenţa acuzaţiilor pro­curorilor intră subsidiara din Marea Britanie a grupului francez, scrie Bloomberg. Procurorii au atacat Alstom în instanţă, iar prima audiere în proces a fost săptămâna aceasta.

Biroul contra fraudelor serioase din Marea Britanie a descoperit că Alstom a plătit mită de 3,4 milioane de euro în 2001 şi 2002 pentru a primi comenzi de echipamente de semnalizare feroviară, control şi telecomunicaţii de la Delhi Metro, notează Financial Times. Procurorii au găsit, de asemenea, că grupul francez a plătit 824.000 de euro în 2001 unor oficiali polonezi pentru a-şi asigura o comandă de 62 de tramvaie destinate Varşoviei şi 2,4 milioane de euro pentru un contract de livrare a 30 de tramvaie şi lucrări de infrastructură pentru oraşul Tunis.

În Franţa, ţara de origine a Alstom, grupul a stârnit furia autorităţilor de la Paris când s-a aflat că a ascuns de guvernul socialist negocierile iniţiale privind vânzarea unor operaţiuni gru­pului american General Electric.

În Marea Britanie, Biroul contra fraudelor serioase a început să inves­tigheze Alstom în 2009 şi a arestat trei membri ai boardului subsidiarei brita­nice în 2010. Agenţia londoneză şi-a retras acuzaţiile contra acestora, dar pro­curorii le-au comunicat câtorva foşti angajaţi ai grupului francez că vor fi acuzaţi în ancheta contra Alstom, potrivit unor surse apropiate situaţiei.

Subsidiara britanică a fost în cele din urmă acuzată de fapte de corupţie în iulie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO