Business Internaţional

Costul datoriei obligă Ungaria să anuleze o licitaţie de obligaţiuni cu maturitatea la trei ani

Costul datoriei obligă Ungaria să anuleze o licitaţie de obligaţiuni cu maturitatea la trei ani
29.12.2011, 15:26 792

Ungaria a anulat joi o licitaţie de obligaţiuni cu maturitatea la trei ani, iar dobânzile la alte două împrumuturi pe care autorităţile au reuşit să le obţină au crescut puternic, pe fondul relaţiei tensionate dintre guvern şi instituţiile financiare internaţionale, transmite Reuters.

Premierul Viktor Orban a anunţat la începutul lunii decembrie că Ungaria are nevoie de un nou acord de finanţare externă cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană (CE), însă discuţiile au eşuat în scurt timp, reprezentanţii instituţiilor străine fiind nemulţumiţi de mai multe măsuri luate de guvernul ungar, în principal de un proiect de lege care vizează restrângerea independenţei băncii centrale.

Piaţa a întâmpinat cu nervozitate evenimentele, fiind pusă la îndoială capacitatea Budapestei de a obţine sprijin financiar extern, din moment ce guvernul nu pare să dea înapoi în privinţa măsurilor controversate.

Agenţia ungară de management al datoriei de stat, AKK, a anunţat că licitaţia la trei ani a fost anulată din cauza intervalului prea larg dintre randamentele oferite.
AKK a plasat pe piaţă obligaţiuni de 10 miliarde forinţi (32 milioane de euro) cu maturitatea la 5 ani, conform programului, dar a redus emisiunea la zece ani şi a anulat-o pe cea de titluri scadente la trei ani.

Traderii notează că operaţiunea derulată joi de AKK a fost afectată şi de perioada de sfârşit de an, mulţi investitori fiind absenţi din piaţă în timpul sărbătorilor de iarnă.
Ungaria a mai anulat o emisiune de obligaţiuni în octombrie 2008, când statul a încheiat un acord cu FMI şi CE pentru a evita criza financiară.

Directorul general adjunct al AKK, Laszlo Andras Borbely, a declarat pentru Reuters că situaţia este diferită deoarece în 2008 oferta nu a fost subscrisă suficient, în timp ce operaţiunea de joi a fost suprasubscrisă.

Potrivit acestuia, licitaţia de 40 miliarde de forinţi prin obligaţiuni cu maturitatea la trei ani anulată în 2008 a fost subscrisă doar în volum de 16,9 miliarde forinţi, în timp ce operaţiunea de joi, cu o ţintă de finanţare de 15 miliarde forinţi (48 milioane de euro), a primit oferte de 16,3 miliarde forinţi.

"Cele 16 miliarde nu reprezintă prea mult, însă este un volum acceptabil relativ la oferta de 15 miliarde. Însă randamentele s-au plasat într-un interval atât de larg încât AKK a decis să respingă toate ofertele", a arătat Borbely.

Randamentul mediu pentru obligaţiunile cu maturitatea la 10 ani a crescut la 9,7%, de la 8,78% după licitaţia similară din noiembrie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO